4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFranks, FMI: Liberalizaţi preţul energiei şi publicaţi contractele cu băieţii deştepţi

Franks, FMI: Liberalizaţi preţul energiei şi publicaţi contractele cu băieţii deştepţi

Toate contractele din energie trebuie înregistrate la OPCOM, bursa de profil, pentru a nu mai exista „nici un tratament preferenţial”, iar preţul „s-ar calma pentru consumatorul român şi ar fi bine pentru economie”, spune şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

„Nu sunt un expert în domeniu, dar din ce ştiu, în unele cazuri, unele companii energetice importante vând o parte din energie pe piaţa liberă şi o parte pe piaţa reglementată, şi de asemenea fac contracte bilaterale cu anumiţi utilizatori de energie din multe domenii ale economiei. Aceasta nu este ceva greşit, în principiu.

Singura problemă este dacă aceste contracte sunt transparente şi deschise publicului. Sunt unele provocări în acest caz, cu unele contracte bilaterale sub preţul pieţei, şi poate au fost unele favorizări acolo, cu termeni care nu sunt cunoscuţi public, aşa cum ar trebui”, a declarat Franks într-un interviu acordat NewsIn. El a detaliat şi modul în care se va face selecţia managerilor de la stat. Firmele de resurse umane care vor recruta manageri pentru companiile de stat trebuie să fie recunoscute internaţional, iar promovarea anunţului se va face la nivel internaţional, inclusiv în România, a spus Franks.

„Sunt proceduri pe care Guvernul român trebuie să le urmeze pentru a angaja manageri. La un moment dat Guvernul va trebui să listeze şi să publice aceste criterii, apoi să urmeze anumite proceduri pentru a angaja manageri străini independenţi. Nu este de datoria mea să manageriez deciziile Guvernului în acest domeniu, încerc să ajut în setarea parametrilor”, a declarat şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks.

Oficialul Fondului Monetar a precizat că firmele de resurse umane trebuie să fie recunoscute internaţional, iar anunţul să fie publicat la nivel internaţional, inclusiv în România. „Oamenii care vor fi selectaţi trebuie să fie bine calificaţi şi vor fi evaluaţi de o companie de resurse umane care se ocupă tot timpul cu recrutarea de executivi, este jobul lor”, a mai spus Franks. La finalul procedurii de selecţie va fi realizată o listă cu candidaţii finali în baza căreia vor fi aleşi managerii independenţi. „Toţi cei de pe listă vor fi bine pregătiţi, astfel că nu vor exista îngrijorări”, a conchis şeful FMI.

Cele mai citite

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...
Ultima oră
Pe aceeași temă