Meteorologii anunţă o răcire a vremii în toată ţara, potrivit Realitatea.Din această cauză, precipitaţiile de la munte se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Astăzi, ne aşteaptă ploi şi descărcări electrice în sud şi centru, unde cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp. În restul ţării, este înnorat, dar plouă numai pe arii restrânse.
Mâine, vremea se răceşte, însă aria ploilor se restrânge. Mai cad averse în sudul ţării şi local, în centru, iar, în restul teritoriului, se înnorează. La munte, vor cădea lapoviţă şi ninsoare. Vântul se înteţeşte, iar temperaturile maxime vor varia între 10 şi 17 grade.
În Bucureşti se răceşte: 14-15 grade la amiază.
Vineri, în est va ploua şi va bate vântul. În restul ţării, cerul va fi variabil şi vor fi ploi izolate.
La munte, vor cădea lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile vor fi între 10 şi 18 grade.
În Capitală, va fi frig, cu 5-6 grade dimineaţă şi 14-15, la amiază, şi va ploua slab.