14.7 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialBotiş: Nu am primit nicio citaţie de la DNA şi nici notificare...

Botiş: Nu am primit nicio citaţie de la DNA şi nici notificare privind verificarea mea

Fostul ministru al Muncii, Ioan Nelu Botiş, a declarat că nu a fost citat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi nici nu a primit vreo notificare privind verificarea lui de această instituţie, relatează Mediafax.

Ioan Nelu Botiş a precizat că se va prezenta la DNA dacă va primi vreo citaţie, dar până în prezent nu a primit niciun document din partea procurorilor anticorupţie.

Fostul ministru a mai spus că aşteaptă şi punctul de vedere al Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF), precizând însă că, din punct de vedere administrativ, nu are cum să fie în conflict de interese.

Nu am minţit deloc. Nu există niciun conflict de interese din punct de vedere administrativ”, a mai spus Botiş.

În opinia fostului ministru al Muncii, presa nu a fost obiectivă în prezentarea cazului său, întrucât Agenţia Naţională de Integritate ar fi spus acelaşi lucru, doar că a făcut o sesizare pentru verificări privind natura penală a faptelor, dacă aceastea există.

„Presa nu a fost obiectivă. Presa are voie să facă aproape orice în ţara asta şi aş fi vrut măcar un gest de obiectivitate. Cariera mea este terminată, dar aş fi apreciat dacă subiectul ar fi fost abordat corect”, a mai spus Botiş.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu situaţia fostului ministru al Muncii Ioan Botiş, şi a cerut procurorilor să-l cerceteze pentru conflict de interese. ANI s-a sesizat în acest caz pe 19 aprilie şi l-a înştiinţat pe Botiş despre acest lucru.

Cele mai citite

Șapte mașini lovite de o șoferiță pe o stradă din municipiul Focșani

O șoferiță din Vrancea a lovit șapte autoturisme parcate regulamentar pe o stradă din municipiul Focșani. „La data de 28.09.2024, în jurul orei 15.20, o...

Autoritățile din Capitală și Ilfov declară că sunt pregătite să intervină, dacă vor exista situații de urgență

La nivelul tuturor sectoarelor, au fost activate echipele de intervenție în regim de permanență, cu utilaje și materiale În Sectorul 6, primăria a cerut reprezentaților...

Ciclonul Ashley: Sunt așteptate precipitații de până la 80l/metru pătrat. Sfaturi pentru populație

Ciclonul mediteraneean Ashley va aduce ploi abundente și vijelii în toată țara până luni, au transmis meteorologii ANM. Se estimează că în anumite zone...
Ultima oră
Pe aceeași temă