20.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialNicolas Sarkozy condamnă 'cu fermitate' atentatul de la Marrakech

Nicolas Sarkozy condamnă ‘cu fermitate’ atentatul de la Marrakech

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a condamnat ‘cu cea mai mare fermitate’ atentatul de joi de la Marrakech şi l-a calificat drept ‘un act odios, crud şi laş care a făcut numeroase victime, printre care şi francezi’, relatează AFP, care citează un comunicat oficial al Palatului Elysee, citat de Agerpres.

 

Conform documentului, Nicolas Sarkozy „a aflat cu consternare de atentatul terorist care a avut loc la Marrakech”, într-o cafenea din piaţa Jamâa El-Fna, important punct turistic din Maroc.

Preşedinţia franceză nu a fost în măsură să precizeze dacă este cu adevărat vorba de persoane decedate, aşa cum a anunţat televiziunea publică marocană, conform căreia 15 persoane şi-ar fi piedrdut viaţa, printre care şase francezi.

„În faţa acestei încercări”, a subliniat Palatul Elysee, preşedintele Sarkozy „transmite sincere condoleanţe autorităţilor şi poporului marocan şi, în numele tuturor francezilor, sentimentale sale de profundă simpatie”.

„Reprezentanţii noştri din Maroc vor lua toate măsurile necesare, în deplină coordonare cu autorităţile locale, pentru a oferi compatrioţilor noştri care se află în prezent la Marrakech asistenţa necesară”, încheie comunicatul.

Cele mai citite

Restaurantele din București, mai scumpe decât cele din Praga și Varșovia

Prețurile practicate de restaurantele din București au ajuns să depășească nivelul celor din orașe precum Praga sau Varșovia și se apropie rapid de standardele...

Coreea de Nord critică ajutorul militar american acordat Ucrainei, considerându-l „o greșeală incredibilă”

Phenianul a denunțat ferm sprijinul militar de 8 miliarde de dolari anunțat de SUA pentru Ucraina, acuzând Washingtonul că escaladează tensiunile cu Rusia, o...

Cod Roșu de ploi torențiale emis pentru județul Galați. Autoritățile din Pechea sunt pregătite de evacuarea localnicilor

O avertizare Cod Roșu de ploi torențiale valabilă pentru județul Galați a fost emis, duminică dimineață, de Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea Cod roșu, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă