Opt procurori au cerut Consiliului Superior al Magistraturii să le avizeze plecarea din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în urma scandalului iscat de apariţia înregistrărilor din şedinţa DNA, potrivit Mediafax. Pentru trei dintre aceştia cererile au fost admise, pentru alţi trei, respinse, pentru doi urmând să se decidă marţi. În cazul altor doi magistraţi, şefa DNA a cerut revocarea.
Procurorii Adrian Ţîrlea şi Doru Gabi Văcaru solicită revenirea la Parchetul Capitalei, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Cererile lor vor fi luate în discuţie la şedinţa Secţiei pentru procurori, de marţi.
Săptămâna trecută, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis cererile de încetare a activităţii, respectiv transfer de la DNA la alte parchete/instituţii, pentru Alina Ştefănescu, Alina Irina Avram şi Claudiu Dumitrescu.
Alina Ştefănescu ceruse încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie, urmând să revină la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Alina Irina Avram solicitase continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu sau revenirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), iar Claudiu Dumitrescu detaşarea la Departamentul de Luptă Antifraudă.
Totodată, solicitările de transfer înaintate de Eugen Anton, Mădălina Scarlat şi Ioan-Paul Chiş au fost respinse, întrucât, spre deosebire de ceilalţi trei, nu au cerut revenirea la parchetele de la care au fost transferaţi, ci şi detaşarea la alte unităţi. Aceştia pot reveni cu noi solicitări.
La jumătatea lunii iunie, au fost difuzate mai multe înregistrări audio în care ar fi apărut Laura Codruţa Kovesi în timp ce le-ar fi cerut procurorilor să lucreze, dând însă directive şi către persoane cu funcţii, prin exprimări precum : "Ştiţi ce-mi doresc: să 'decapaţi' instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea" , "Dar altceva mă îngrijorează, că la ăştia cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm!". În replică, DNA susţine că înregistrările în care ar apărea Kovesi nu sunt autentice şi "conţin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere".
DNA a anunţat că a fost deschis dosar penal pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Sesizarea a fost făcută pe motiv că şedinţele cu procurorii din secţii nu sunt publice.