23.8 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialSiria: Mii de persoane protestează în Qamishli şi Deraa

Siria: Mii de persoane protestează în Qamishli şi Deraa

Update: Şi la Deraa au izbucnit proteste. 10.000 oameni cer desfiinţarea serviciilor de informaţii şi judecarea membrilor acestora, afirmă un activist pentru drepturile omului, citat de Mediafax.

Unii protestatari solicită anularea Articolului 8 al Constituţiei, care conferă practic hegemonia Partidului Baas asupra statului.

Între 5 şi 6.ooo de persoane participă la un marş în oraşul sirian Qamishli (nord-estul ţării), deşi preşedintele ţării a aprobat anularea stării de urgenţă, informează AFP, citată de Mediafax.

Protestatarii – arabi, kurzi sau creştini – s-au adunat în faţa moscheii Qasmo, fluturând steaguri siriene. Unii au pancarte pe care scrie „Arabi, creştini şi kurzi, toţi împotriva corupţiei”.

Alţii au scandat în limba kurdă „Libertate, fraternitate”.

Preşedinte sirian  Bashar al-Assad a promulgat joi decretul privind anularea stării de urgenţă, care era în vigoare din 1963 în Siria, dar opoziţia consideră că această măsură este insuficientă.

Cele mai citite

Iohannis nu a fost informat din timp de inundațiile din sudul Moldovei

Este problematic că mulţi n-au avut niciun fel de avertizare din partea autorităţilor la ultimele inundaţii, a declarat miercuri, la New York, preşedintele României,...

Fost funcționar, condamnat pentru că a băgat mână în impozitele și taxele plătite de cetățeni

Un fost angajat al Primăriei Turceni, din județul Gorj, a fost condamnat pentru a doua oară, pentru delapidare. Acesta și-a însușit banii încasați de...

Schimbări în acordarea burselor școlare în noul an de învățământ

Ministerul Educației a modificat Metodologia de acordare a burselor școlare 2024-2025, după trei săptămâni de la începerea noului an școlar. Una dintre condiţiile pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă