Un spectacol despre surdo-muţi. O interesantă experienţă auditivă. Un spectacol despre cei care au fost învăţaţi că nu au cum să trăiască o viaţă ca a celorlalţi, a „normalilor”, dar în care „normalii” au ocazia să audă ceea ce aude un surdo-mut. Cam aşa s-ar putea descrie pe scurt cel mai recent spectacol al Teatrului Foarte Mic, „Zero decibeli”.
Cum procedează un surdo-mut atunci când se trezeşte cu un hoţ casă? Cum reuşeşte să sune la 112 şi cum se înţelege apoi cu poliţiştii? Ce faci dacă eşti surdo-mut, student la Arte, unde există un examen obligatoriu la muzică? Cum şi de ce am ajuns să-i cunoaştem pe surdo-muţi doar ca vânzători de prostioare prin trenuri şi prin baruri. Câteva posibile răspunsuri în „Zero decibeli”, noul spectacol al Teatrului Foarte Mic.
La urma urmelor, cum e să te naşti surdo-mut în România? Ne spun realizatorii spectacolului:„Poţi merge la şcoala specială, unde înveţi limbajul semnelor şi unde eşti încurajat să devii cofetar. Sau lăcătuş. Sau electrician. Sau poţi alege să nu mergi la acea şcoală specială, să nu înveţi limbajul semnelor şi să încerci să te integrezi printre cei care vorbesc şi aud. Sau, sfidându-ţi «deficienţa», poţi visa să ajungi dansator şi să faci tot posibilul pentru a-ţi împlini visul. Dar orice ai face, societatea nu e pregătită pentru tine.”
După experienţa de la Londra, unde a explorat efectele pe care îl are zgomotul produs de construirea Parcului Olimpic 2012 asupra locuitorilor de acolo, regizoarea Ioana Păun abordează acum subiectul din punctul de vedere opus. Al celor care nu percep sunete.
Un personaj vrea să se facă dansator, dar ajunge vânzător de brelocuri şi leucoplast în trenuri. Pentru că nu poate să-i explice poliţistului motivul pentru care a chemat servicul de urgenţă, un alt personaj e nevoit să asiste cum hoţul îi scoate lucrurile din casă. Într-o altă scenă, inspirată dintr-o poveste reală, vedem un student la Arte care este nevoit să dea un examen la muzică. Şi nu e un examen scris. Studentul, care poartă un aparat auditiv, are de trecut un examen în care i se cere să asculte şi să recunoască piese muzicale. Este cea mai puternică şi cea mai importantă scenă a spectacolului pentru că apar aici şi cele două tipuri de discriminare (negativă şi pozitivă), cât şi părerile „normalilor”. Sunt în acestă scenă-cheie şi reacţii de genul „handicapaţii cu handicapaţii şi oamenii normali cu oamenii normali”, şi modalitatea în care surdo-mutul este tratat ca o persoană cu retard mintal, şi nemulţumirea studentului „normal” care a picat examenul trebuind să răspundă la întrebări serioase în timp ce „handicapatul” a scăpat cu întrebări de genul: „numeşte câteva instrumente muzicale”.
„Zero decibeli” este un spectacol cu mulţi decibeli, cam schematic, dar un spectacol care, pe lângă o privire asupra unei comunităţi pe care o cunoaştem prea puţin, oferă o interesantă experienţă auditivă. Pe post de MC, actorul Sever Bârzan, creează atmosfera sonoră a spectacolului cu înregistrări şi sunete în direct. Ca un aparat auditiv, care este în primul rând un amplificator de sunet, MC-ul aduce o perspectivă asupra ceea ce „aude” o persoană care poartă un astfel de dispozitiv. Şi de aici nu mai e decât un pas pentru a lăsa publicul „să pătrundă în mintea personajelor”.
Zero decibeli
1h 20min.
text: Mona Bozdog şi Ioana Păun.
regia: Ioana Păun.
scenografia: Andrada Chiriac.
live sound mix: Sever Bârzan.
cu: Mihaela Rădescu, Claudia Prec, Alexandru
Potocean, Ştefan Lupu, Sever Bârzan, Paul Dunca.
Teatrul Foarte Mic
preţ: 20 lei, 12 lei (redus).
