18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialRomânia a plătit la CEDO daune în valoare 8 milioane de euro

România a plătit la CEDO daune în valoare 8 milioane de euro

România a fost condamnată, în 2010, la plata a peste 8 milioane de euro daune, prin hotărâri rămase definitive la 31 decembrie 2010, se arată în raportul întocmit de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, potrivit NewsIn.

În ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri în dosare rămase definitive în cursul anului 2010, România ocupă locul doi, după Turcia, în topul sumelor la care au fost obligate ţările. Astfel, dacă Turcia are de plătit 42% din totalul de 64.032.638 de euro daune acordate de CEDO, România se clasează pe locul 2, cu 13% din această sumă, adică aproximativ peste 8 milioane de euro. Locul trei este ocupat de Rusia, cu 12% din total.

Această sumă se menţine la un nivel relativ ridicat din cauza faptului că în anul 2010 au rămas definitive hotărârile pronunţate în principal în perioada octombrie 2009-octombrie 2010, adică înainte de suspendarea cauzelor din materia restituirii dreptului de proprietate prin hotărârea pilot, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, citat de NewsIn.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte neplata de către ţara noastră, în termenul stabilit de Curte, a daunelor, raportul privind executarea hotărârilor CEDO arată că numărul acestor cazuri a scăzut, anul trecut fiind înregistrate doar 14 situaţii.

Mai mult, numărul cauzelor rămase definitive în cara ţara noastră a fost condamnată a scăzut faţă de anul anterior (9% din totalul numărului de cauze în 2010, faţă de 13% în 2009), mai arată MAE în comunicatul citat, precizând că acest aspect arată reducerea numărului de condamnări.

Totodată, în cursul anului 2010, au fost adoptate rezoluţii finale sau decizii de principiu de închidere a cauzei într-un număr important de dosare, iar România se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numărul total de cauze închise în anul precedent, respectiv 17% din total.

Cele mai citite

Serghei Lavrov respinge ideea unui nou început în relațiile internaționale și critică Occidentul în cadrul Adunării ONU

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a exclus categoric posibilitatea unui nou început în relațiile internaționale, acuzând Occidentul de subminarea valorilor globalizării.  În discursul său...

Cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. Autoritățile sunt pregătite să evacueze oamenii

ANM avertizează că un cod portocaliu va fi valabil în perioada 29 septembrie ora 08:00 - 30 septembrie ora 10:00. „După emiterea avertizărilor au fost...

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă