3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialNivelul de iod radioactiv este infim, au spus specialiştii la Guvern

Nivelul de iod radioactiv este infim, au spus specialiştii la Guvern

Nivelul de iod radioactiv identificat în apa de ploaie şi în laptele de oaie este infim, de 600 ori mai mic decât limita admisă, şi nu există nici un pericol pentru sănătatea populaţiei, a declarat, la Guvern, directorul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele, Nicolae Victor Zamfir, conform Mediafax.

Apa de ploaie şi laptele de oaie din Slănic conţin urme de iod radioactiv, conform unui studiu făcut fără legătură cu monitorizarea zilnică a radiaţiilor sau cu situaţia din Japonia, Institutul de Fizică Nucleară şi ISP anunţând că aceste concentraţii sunt infinit mai mici faţă de maximele admise.

„Nivelul maxim admis de iod în radiaţii este de 300 de bechereli/litru. Cercetătorii institutului au luat probe în cadrul unui studiu în zona Slănic Prahova, unde noi avem un punct de cercetare. Acolo au identificat un nivel al concentraţiei iodului de 0,05 bechereli/litru, concentraţie extrem de mică, care nu poate pune în pericol viaţa nimănui”, a spus Nicolae Victor Zamfir.

El a precizat că măsurătorile nivelului de radiaţii din zona Măgurele nu identifică nici măcar această concentraţie mică a ionilor de iod în jurul Capitalei.

Totodată, directorul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară a adăugat că radioactivitatea produsă natural de pământ este foarte mare şi că de multe ori aceasta este foarte concentrată în pivniţele caselor, de aceea se recomandă ca acestea să fie bine aerisite.

După interpretarea datelor transmise de către Agenţia pentru Protecţia Mediului şi cercetătorii de la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, prin care a fost semnalată prezenţa de iod radioactiv în apa de ploaie şi laptele de oaie din zona Slănic Prahova, specialiştii în sănătatea publică au ajuns la concluzia că valorile descoperite, de 5,2 Bq/l, sunt cu mult mai mici faţă de valorile admise. Pentru Iod 131, concentraţiile maxim admise în laptele de consum pentru populaţie sunt de 300 Bq/l pentru adulţi şi 100 Bq/l pentru copii şi sugari.

Cele mai citite

Horoscop 14 decembrie 2024. Racii resimt îngrijorări financiare

Horoscop 14 decembrie 2024. Ziua aduce provocări emoționale și situații neașteptate pentru fiecare zodie. Este o zi în care răbdarea, calmul și încrederea vor...

Tabloul economic la finalul anului 2024: Provocări sindicale și economice pentru România

La finalul anului 2024, Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” prezintă un raport detaliat privind situația economică și perspectivele din punctul de vedere al drepturilor...

Ianis Hagi și colegii săi, optimiști după tragerea la sorți pentru CM 2026. „Primul loc, acesta e obiectivul nostru!”

România a avut parte de o tragere la sorți favorabilă pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026, fiind repartizată în Grupa H alături de Austria,...
Ultima oră
Pe aceeași temă