Ariston Thermo România, liderul pieţei locale de centrale termice de apartament, anunţă lansarea, pentru al doilea an consecutiv, a programului naţional de Buy Back la centrale, acesta urmând să aducă aproximativ 11% din vânzările companiei în 2011.
Dacă în 2010 Ariston Thermo România a oferit discounturi cuprinse între 100 şi 600 de lei în cazul achiziţiei de centrale prin programul Buy Back, pentru acest an reducerile vor ajunge până la 800 de lei.
„Am decis ca în acest an să suplimentăm discountul maxim pentru centralele în condensare până la 800 de lei pentru a sprijini cererea de produse cu eficienţă ridicată”, a declarat Cătălin Drăguleanu, directorul de vânzări al Ariston Thermo România.
Modelele care vor intra în acest an în programul de Buy Back sunt Bis, Clas, Genus şi Genus Premium cu puteri de până la 35 kW, produse care s-au regăsit şi în campania din 2010.
Ariston Thermo România estimează pentru anul în curs o creştere a vânzărilor de până la 22% faţă de anul anterior, când a realizat un volum de circa 50.000 de unităţi centrale termice.
În 2011, aproximativ 6.500 dintre centralele termice comercializate de Ariston Thermo România vor fi realizate în urma programului Buy Back, după ce în 2010 compania a vândut prin intermediul acestuia aproximativ 5.000 de centrale termice.
„Programul Buy Back a fost lansat pentru prima dată în 2009 într-o formă pilot la nivelul a patru judeţe, însa în martie 2010 am decis să îl extindem la nivel naţional. Datorită succesului înregistrat anul trecut, am ales să reluam această campanie şi în acest an în perioada 15 martie – 30 iunie”, a mai adăugat Cătălin Drăguleanu.
Acesta a subliniat, de asemenea, că segmentul local de înlocuiri de centrale termice va ajunge în acest an la aproximativ 15.000 de unităţi, respectiv 9% din totalul pieţei de profil. În 2010 piaţa de înlocuiri a avut un volum de circa 12.500 de unităţi.
„Pe piaţa locală, primele instalări de centrale termice au avut loc în perioada 1999 – 2000, astfel încât în acest moment la nivel naţional există un parc învechit de echipamente de încălzire care nu oferă confortul şi eficienţa unei centrale termice de nouă generaţie. Ţinând cont că durata de viaţă a unui aparat este de aproximativ 10 ani, în 2009 s-a putut observa o dezvoltare a pieţei de înlocuiri”, a mai afirmat reprezentantul companiei.
În ceea ce priveşte obiceiurile de achiziţie ale românilor care cumpără centrale termice pentru a le înlocui pe cele deja deţinute, studiile Ariston Thermo România arată că aceştia conştientizează durata lungă de utilizare a acestui tip de produs şi sunt mai interesaţi de aspectele tehnologice înglobate, eficienţa, durata de garanţie cât şi de serviciile de întreţinere.
În caz contrar, la prima achiziţie, românii sunt mult mai sensibili la factorul preţ şi nu percep avantajele confortului şi al consumului oferit de modelele superioare. Totodată, în această situaţie, se observă că în procesul de selecţie românii acordă o importanţă redusă serviciilor post-vânzare şi perioadei de garanţie.
Conform Ariston Thermo România, cele mai mari vânzări de centrale termice destinate înlocuirii au fost realizate în 2010 în Vestul şi Nord Vestul ţării, dar şi în Transilvania.
„În cazul programului de Buy Back demarat de Ariston în 2010, aproximativ 70% din vânzări au fost realizate în aceste regiuni deoarece aici se regăseşte cel mai învechit parc de centrale termice, acestea fiind primele zone din ţară în care au fost instalate astfel de sisteme de încălzire”, a mai afirmat Drăguleanu.
Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, lider internaţional în producţia şi furnizarea unei game complete de echipamente şi servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră.
Portofoliul de produse Ariston Thermo România este compus din centrale termice murale şi de pardoseală, convenţionale şi în condensare sub brandurile Ariston, Chaffoteaux şi Rendamax, boilere electrice şi indirecte, instanturi pe gaz, aparate de aer condiţionat şi panouri solare.