-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialMai mulţi opozanţi ocupă ambasada Libiei de la Paris

Mai mulţi opozanţi ocupă ambasada Libiei de la Paris

O grupare formată din opozanţi libieni care se autointitulează „copiii revoluţiei” a preluat controlul asupra ambasadei Libiei din Paris, relatează AFP, citat de Mediafax.

„Am preluat controlul ambasadei”, a declarat o purtătoare de cuvânt a mişcării, care a vrut să îşi păstreze anonimatul, în timp ce un cordon al poliţiei împiedica accesul în clădire, şi mai ales aprovizionarea cu mâncare a tinerilor manifestanţi.

Opozanţii, aproximativ 30 potrivit lor, ocupă sediul ambasadei de joi seara şi au îndepărtat tot personalul.

„Ei ameninţă cu o sinucidere colectivă dacă intervine poliţia”, a precizat purtătorul de cuvânt al grupării, care a înălţat în spatele gardului ambasadei un fost drapel libian al independenţei (1951), în culorile roşu, negru, verde şi nu drapelul verde adoptat de Muammar Kadhafi.

„Este drapelul eliberării, independenţei, naşterii Libiei. Este un simbol foarte puternic că respingem de la A la Z regimul Kadhafi, care nu a fost niciodată legitim”, a explicat purtătoarea de cuvânt, care pretinde că face parte din „mişcarea 17 februarie”, dată care a marcat transformarea mişcării populare în insurecţie.

„Întregul teritoriu al Libiei trebuie eliberat, Tripoli ca şi ambasadele din străinătate”, a subliniat ea.

„Ambasadorul nu mai avea legitimitate, deoarece refuză să îşi aducă sprijinul poporului libian”, refuzând să primească în ultimele zile manifestanţii care denunţau represiunea din Libia în faţa ambasadei, a afirmat purtătoarea de cuvânt.

Zvonuri privind demisia ambasadorilor Libiei în Franţa şi la UNESCO, Salah Zaren şi Abdul Salam el Galali, au circulat marţi.

Dar cei doi diplomaţi au afirmat până la urmă că rămân în funcţie, făcând apel la „oprirea terorii” şi afirmându-şi voinţa de a „servi poporul liber al Libiei”.

Reprimarea de către liderul libian Muammar Kadhafi, aflat la putere din 1969, a unei insurgenţe care a început în urmă cu zece zile, a provocat moartea a 300 de persoane, potrivit unui bilanţ oficial libian, respectiv 640 potrivit Federaţiei internaţionale a ligilor pentru drepturile omului. Potrivit unor bilanţuri oficiale care circulă în mediile diplomatice, ar fi murit cel puţin 1.000 de persoane.

Franţa şi Marea Britanie au propus Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie privind Libia, care prevede un embargo asupra armelor, sancţiuni şi o sesizare a Curţii Penale Internaţionale pentru crime împotriva umanităţii.

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă