2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialBucureşti: Semnal de alarmă pentru salvarea unui cartier istoric

Bucureşti: Semnal de alarmă pentru salvarea unui cartier istoric

Îngrijorate de faptul că o zonă istorică din Bucureşti riscă să dispară ca urmare a unui proiect al primăriei de construire a unui bulevard, un număr de peste 20 de ONG-uri, cărora li s-a alăturat şi Uniunea arhitecţilor din România, au trimis vineri o scrisoare mai multor comisari europeni, printre care vicepreşedinta Comisiei, Viviane Redding, miniştrilor culturii şi justiţiei din ţările membre UE, precum şi ambasadorilor acreditaţi în România, scrisoare în care se trage un semnal de alarmă asupra intenţiilor primăriei, relatează sâmbătă AFP, preluat de Agerpres.

Această ‘magistrală nord-sud’, considerată ‘cea mai vastă operaţiune urbană din ultimii 20 de ani’, cu o lungime de 12,5 km, va duce la fluidizarea traficului în centrul capitalei, prin lărgirea mai multor străzi. Construirea implică demolarea a 83 de clădiri, din care 13 monumente istorice.

Multor bucureşteni, buldozerele trimise noaptea ca să radă case vechi din secolul al XIX-lea, le-au amintit de distrugerile ordonate de fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu, care au desfigurat oraşul.

Potrivit acestor ONG-uri, ‘acest proiect continuă intervenţiile urbane ale dictaturii ceauşişte şi contravine cu brutalitate principiilor dezvoltării urbane integrate’. Ele amintesc că celelalte capitale europene încearcă să reducă prezenţa maşinilor în centrul lor.

‘Solicităm sprijinul dumneavoastră pentru stoparea acestor grave derapaje’, au spus în final semnatarii scrisorii, citând ‘demolările ilegale şi exproprierile sălbatice’.

Contactat de AFP, primarul general Sorin Oprescu a asigurat că ‘are toate documentele legale’ ca să poată continua lucrările şi i-a criticat pe ‘ipocriţii şi pe impostorii’, membri ai ONG-urilor, care au dat primăria în judecată.

Cele mai citite

Furtuna Bert a alertat autoritățile din Regatul Unit şi Irlanda

Sosirea furtunii Bert a pus în alertă autorităţile din Regatul Unit şi Irlanda din cauza ploilor abundente, vântului şi căderilor de zăpadă aduse de...

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...

Papa Francisc va vizita pentru prima dată Corsica pe 15 decembrie 2024

Papa Francisc va efectua o vizită în Ajaccio, situată în sudul Corsicii, pe data de 15 decembrie, transmite Reuters. "Pentru a treia oară de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă