4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăLifestyleCea mai veche competiție de fotbal de masă din România, la final....

Cea mai veche competiție de fotbal de masă din România, la final. Rapid Buzescu păstrează Cupa Teleormanul

Pe 5 și 6 august, pe Stadionul Comunal din Buzescu a avut loc turneul final al ediției cu numărul 45 al acestei competiții.

În prima zi, în semifinale, Astra Plosca s-a impus la loviturile de departajare, cu scorul de 5-4 (2-2 în timpul regulamentar), în fața celor de la Victoria Lunca. Jocul a fost foarte spectaculos, iar cei din Lunca, echipă de ligă inferioară, au condus cu 2-0 până în minutul 70.

În cea de-a doua semifinală, gazda patrulaterului, Rapid Buzescu, s-a impus cu scorul de 4-0 în fața celor de la Ajax Botoroaga, însă scorul este, poate, un pic cam mare comparativ cu raportul forțelor din teren.

Finala mică a fost câștigată, a doua zi, de Ajax Botoroaga, 3-1 cu Victoria Lunca. În ultimul act, trofeul a rămas în posesia celor de la Rapid Buzescu, care au învins cu 4-2 pe vecina Astra Plosca. Rapid Buzescu cucerește a doua oară consecutiv Cupa Teleormanul.

Ca o curiozitate statistică, este prima dată din 2010 încoace când echipa gazdă reușește să câștige trofeul pus în joc. Primul turneu final din această serie de șase în care oaspeții au triumfat a avut loc tot la Buzescu, în 2011, câștigătoare fiind atunci Viață Nouă Olteni.

Rapid Buzescu a mai câștigat și trofeul Fair-Play, acordat în baza unui clasament întocmit pe parcursul întregii competiții. În tribune s-au aflat în jur de 1.000 de oameni, duelul galeriilor fiind o altă pată de culoare a competiției.

În pauzele celor două finale, grupa de junioare de la CS Universitatea Alexandria a susținut demonstrații de fotbal feminin pe gazonul din Buzescu. Universitarele sunt antrenate de către Călin Pistolea, care a fost rezervă pentru Rapid Buzescu, la finala Cupei Teleormanul.

Prima ediție a Cupei Teleormanul a avut loc în 1973. De atunci aceasta s-a desfășurat în fiecare an, fără întrerupere. Este o competiție ce are loc înainte de startul campionatelor județene. La startul ediției din acest an s-au înscris 16 formații, care au fost repartizate în patru grupe. Au urmat sferturile de finală și turneul final – semifinale și finale – găzduit de comuna Buzescu. Actuala denumire datează din anul 1990, competiția pornind la drum sub egida Festivalului Sătesc al Sportului de Masă.

Federația Română de Fotbal a susținut competiția cu premii bănești, iar la finală au fost prezenți Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF, și fostul internațional Ion Geolgău, directorul Departamentului Scouting din cadrul FRF. 

Cu ce se ocupă campionii

Căpitanul echipei Rapid Buzescu, Alexandru Gheorghe, fundaș central, este paparazzi la o publicație din București. Toți ceilalți jucători care au fost implicați în competiție lucrează în diverse domenii de activitate. Marius Radu, de la Victoria Lunca, este fostul jucător de la FC Argeș.

Salaman, mijlocașul echipei Rapid Buzescu, este primul jucător din istoria Cupei Teleormanul care cucerește trofeul de trei ori consecutiv, cu două echipe diferite (Dunărea Zimnicea 2015 și Rapid Buzescu 2016+2017).

Fluierașul din tribună

În tribune, la Buzescu, pe tot parcursul cuplajului final, s-a aflat un spectator care a cântat la fluier fără întrerupere, chiar și atunci când era acoperit de duelul vocal al galeriilor.

Actuala ediție a Cupei Teleormanul a încălcat tradițiile stabilite, deoarece nu a mai beneficiat de aportul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Teleorman. Instituția menționată colabora cu organizatorul Asociația Județeană de Fotbal Teleorman, pentru competiții extrafotbalistice cum ar fi alergare, alergare în saci, skandenberg, aruncarea mingii de oină sau trasul frânghiei.

Primarul comunei Buzescu, Valentin Trăistaru, care este și președintele clubului, este, ca și ceilalți din conducerea buzeșteană, rapidist înrăit. Culorile echipei teleormănene sunt alb-vișiniu, stema este asemănătoare cu a Rapidului, iar la finală, în boxe, a răsunat imnul giuleștean.

Ilie Năstase și Cupa Teleormanul

Una dintre poveștile savuroase ale Cupei Teleormanul s-a petrecut în anul 1984. Unirea Băbăița cucerise a treia oară trofeul și, conform regulamentului, cupa transmisibilă rămânea definitiv în vitrina acelei echipe.

Numai că pentru următoarea ediție organizatorii aveau nevoie de un alt trofeu, foarte greu de procurat la data respectivă. Președintele Consiliului Județean de Educație Fizică și Sport Teleorman, profesorul Haralambie Bică Ionescu, s-a întâlnit întâmplător, la București, cu marele jucător de tenis Ilie Năstase. Acesta a fost impresionat de competiție și de dificultatea anunțată, așa că a luat din panoplia sa o cupă și i-a dat-o lui Haralambie Bică Ionescu.

În acest mod inedit, competiția a avut un trofeu de pe alte meridiane. Istoria însă s-a repetat, deoarece la trei ediții consecutive, 1985, 1986 și 1987, Cupa Teleormanul a fost câștigată de combinata comunală Lunca-Saelele. Trofeul donat de Ilie Năstase (foto) a rămas definitiv la Lunca.

El a fost găsit în urmă cu puțin timp, în gospodăria lui Gică Georgescu (foto centru), cel care l-a pus la sediul clubului Victoria Lunca, cu ocazia promovării din Liga a VI-a în Liga a V-a.

 

 

Cele mai citite

Atenție la e-mailurile false trimise în numele ANAF! Sfaturi pentru contribuabili

Aceste mesaje, care nu sunt emise de ANAF, urmăresc să inducă în eroare contribuabilii și să le compromită datele personale și financiare Agenția Naţională de...

Atenție la e-mailurile false trimise în numele ANAF! Sfaturi pentru contribuabili

Aceste mesaje, care nu sunt emise de ANAF, urmăresc să inducă în eroare contribuabilii și să le compromită datele personale și financiare Agenția Naţională de...

Armistițiu în Liban: Evaluarea pierderilor economice și umanitare, costuri de miliarde de dolari

Conflictul dintre Israel și Hezbollah din Liban s-a încheiat miercuri dimineață printr-un armistițiu, însă pagubele provocate de luni de confruntări sunt imense. Potrivit estimărilor, pierderile...
Ultima oră
Pe aceeași temă