Coregraful Cosmin Manolescu prezintă pe 16 ianuarie un spectacol inedit. El este realizat împreună cu spectatori participanţi la cursurile de dans de la Centrul Naţional al Dansului, tineri dansatori şi coregrafi. Dedicat Anului European Al Voluntariatului, spectacolul se bazează pe participarea benevolă a viitorilor dansatori. Singura condiţie impusă de coregraf este aceea ca participanţii să fi fost diponibili în perioada 10-16 ianuarie pentru repetiţii.
„Aş vrea ca dansul contemporan să fie mai accesibil amatorilor şi, de asemenea, mai vizibil. Sincer… mi-ar plăcea să văd spectacole pe stradă, la acelaşi nivel cu publicul…”, spune autorul acestui proiect, Cosmin Manolescu. Coregraf şi dansator, Manolescu este director artistic al Companiei Paradis Serial. În 1997, împreună cu Gabriela Tudor a înfiinţat Fundaţia „Proiect DCM” (în prezent Fundaţia „Gabriela Tudor”), care a jucat un rol important în dezvoltarea dansului contemporan în România şi în crearea Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti.
Spectacolul va avea loc la Centrul Naţional al Dansului de la ora 19.00, iar intrarea e gratuită.