Restructurarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ar putea duce şi la o reducere a numărului de personal angajat în această instituţie, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, potrivit Mediafax.
„Nu excludem ca în urma acestui proces de restructurare să fie şi o reducere a numărului de personal. Nu putem să ne gândim de la centru câte administraţii financiare pot să rămână. Trebuie să ne gândim şi la contribuabili, să nu le creştem costurile”, a afirmat Ialomiţianu la o conferinţă de presă.
Ministrul Finanţelor a precizat că pe lângă includerea Gărzii Financiare şi birourilor vamale la nivel local în subordinea direcţiilor judeţene de finanţe, restructurarea ANAF are în vedere şi reducerea numărului de administraţii finaniare, inclusiv prin comasare.