Norman Manea vine din nou în România cu ocazia celei de-a XVII-a ediţii a Târgului de carte Gaudeamus. Scriitorul de origine română va participa la lansarea noilor volume din seria de autor pe care i-a dedicat-o Editura Polirom, precum şi la mai multe dezbateri organizate în perioada târgului. La acest târg, tot la Polirom, apare şi cel mai recent volum al lui Salman Rushdie „Luka şi focul vieţii”, dar şi cea mai recentă carte a lui Orhan Pamuk, „Muzeul inocenţei”, primul roman scris după ce a primit Nobelul.
La capitolul scriitori de Nobel, Humanitasul inaugurează noua serie de autor dedicată premiantului de anul acesta, Mario Vargas Llosa, alături de noi volume de Monica Lovinescu sau Paulo Coelho. Acestea sunt doar câteva din cărţile interesante pe care le puteţi găsi între 18 şi 22 noiembrie la Pavilionul Romexpo.
Evenimentul organizat de Societatea Română de Radio va avea începând din acest an, la fel ca Bookfestul, un invitat de onoare: Belgia – Wallonie Bruxelles. Preşedinte de onoare al târgului este Jaques Dubois, filolog belgian, profesor de literatură modernă şi de sociologie a literaturii la Universitatea din Liège, autor a numeroase studii de specialitate, cu precădere în sfera romanului poliţist şi a operei lui Georges Simenon.
Programul de vizitare la Gaudeamus 2010 este joi între 16.00 şi 21.00, de vineri până duminică între 10.00 şi 20.00, iar luni între 10 şi 16.00. Biletul de intrare costă 4 lei, iar abonamentul, valabil pe întreaga perioadă a târgului, este 10 lei.