Deputatul social-democrat Robert Negoiţă pregăteşte o escapadă de două zile în Deltă şi acceptă ca un inculpat într-un dosar de proxenetism să-i pregătească „cinci fete” care să-l însoţească, fără a obiecta atunci când cel cercetat îi propune ca unele dintre cele recrutate să fie în clasa a XI-a.
Informaţiile apar în transcrierile unor convorbiri telefonice redate în rechizitoriul întocmit de procurori într-un dosar în care patru bărbaţi sunt cercetaţi pentru recrutarea a 80 de fete pe care le-ar fi plasat ca prostituate de lux, sub paravanul unor agenţii de fotomodele. Deputatul social-democrat are calitate de martor în acest dosar.
Înainte de a reda conţinutul convorbirilor telefonice ale lui Negoiţă care au fost interceptate în timpul urmăririi penale, procurorul afirmă: „Discuţiile fac dovada cunoaşterii de către martor (Negoiţă, n.r.) a activităţii infracţionale a inculpaţilor, apelarea la ei pentru a întreţine acte sexuale, de regulă plătite, cu diferite modele din agenţiile lor, contrar celor declarate atunci când a fost ascultat”.
Discuţiile lui Negoiţă sunt, majoritatea, purtate în vara anului 2008.
Într-una dintre ele, ultima redată de procurori în rechizitoriu, unul dintre cei anchetaţi îi propune lui Negoiţă un plan pentru a „atrage” câteva „fete noi, foarte bune” dintr-un „lot” de tinere „de paisprezece-cincisprezece ani.
În dosar apare şi numele „Mazăre”, în legătură cu o tânără din Constanţa care ar fi fost părăsită de acesta, însă nu este clar dacă este vorba despre primarul Constanţei, despre fratele său ori despre o altă persoană numită astfel.
Mediafax prezintă stenograme ale unor discuţii purtate de Negoiţă cu cei cercetaţi în dosar:
TIV – am întârziat, am întârziat, că am mai stat de vorbă aici cu nişte prieteni şi am întârziat. Da? Ce vroiam să te întreb… Auzi, tu ai fost acolo la ea? Să ştiu…
ROBERT – nu
TIV – nu?
ROBERT – nu
TIV – eu o simt pozitivă, şi d-asta…!
ROBERT – tu?
TIV – da, da! Şi asta… vroiam să nu fac vreo greşeală pe acolo să… una să alta… Da?
ROBERT – nu! A, tu ai fost acolo la DIANA! Nu?
TIV – nu, n-am fost, n-am fost! Decât acum aş vrea să… să fiu (neinteligibil). D-asta, şi am simţit-o un pic pozitivă aşa că… şi-ar dori, momentul magic.
ROBERT – haide!
TIV – da?
ROBERT – du-te! Ia zi-mi şi mie, dar la…Urziceni ai fost?
TIV – nu, nu! Dar vezi că vrea să fie de-a noastră! Eu aş vrea să încerci tu acolo! Că, la mine se cam fereşte un pic aşa, dar o simt şi pe ea pozitivă. De fapt mi-a şi zis că, îşi doreşte dar cât mai discret aşa…
ROBERT – păi haide că… eventual încerc să, încerc să mă duc eu în seara asta pe acolo.
TIV – îhî, îhî! Perfect, perfect! E la camera… 2053 Urziceni-ul… sau 52.
ROBERT – ia, zii tu să mă sune!
TIV – ok, ok! Hai că o sun acum.
ROBERT – sau să-mi de-a un beep sau un mesaj. Da?
(convorbire purtată de inc. Tămârjan Ion Valeriu cu Negoiţă Robert Sorin la data de 31.07.2008, ora 22:59:08);
TIV – ROBERT? Hai că nu are credit deloc şi nu putea să-ţi de-a apel şi nici mesaj, şi poţi tu să notezi cu numărul ei?
ROBERT – ia zi-mi!
TIV – 0721…
ROBERT – 0…
TIV – 63… 71…59
ROBERT – cât?
TIV – 59! La sfârşit.
ROBERT – cum îi zice TERA? Că nu mai ştiu…
TIV – ANA MARIA! ANA MARIA! ANA MARIA DINCĂ
(convorbire purtată de inc. Tămârjan Ion Valeriu cu Negoiţă Robert Sorin la data de 31.07.2008, ora 23:02:52);
ROBERT – nu, chiar nu pot să ajung. Da, ce vroiam eu să-ţi zic. Blondinul acela?
CRC – n-am rezolvat
ROBERT – nu ai rezolvat, ă?
CRC – nu.
ROBERT – a!
CRC – au mai încercat ei (neinteligibil). Nu a mers.
ROBERT – cum?
CRC – au mai încercat şi aici o dată, ieri.
ROBERT – aha! Şi nu, ă?
CRC – a, bine, îl las uşor aşa!
ROBERT – dar cu puştanul acela cu părul scurt, ai mai mişcat ceva, sau?
CRC – care? De mult?
ROBERT – da, acela din prima serie.
CRC – a! Păi o să vină la Dorally acum.
ROBERT – da?
CRC – îhî.
ROBERT – şi acolo ai mişcat ceva sau
CRC – nu.
ROBERT – ă?
CRC – nu, că aici ştii că nu prea este loc. Pentru mine cel puţin.
ROBERT – da, da, da, da, da.
CRC – pentru mine nu prea e. Dar acum, sâmbătă e lot reprezentativ. Reprezentativ, reprezentativ, de fashion (neinteligibil)!
CRC – a, organizez ceva repede, un lot.
ROBERT – pentru Paris?
CRC – păi da.
ROBERT – păi nu acum, vedem altă dată! Dar hai să vedem, să avem ceva, ceva ok. Nu?
CRC – îhî.
ROBERT – zic şi eu, că ar fi bine.
CRC – păi nu, mă gândeam să luăm, să luăm deci blonda e pe drumul cel bun.
ROBERT – cum?
CRC – blonda e pe drumul cel bun, păr scurt e pe drumul cel bun.
ROBERT – păi da, de-aia îţi zic, păi haide gândeşte-te la treaba asta şi hai să ne orientăm la nişte bilete în perioada aia!
CRC – mm!
ROBERT – ca să vedem.
CRC – aşa facem
ROBERT – o echipă de zece aşa!
CRC – de zece?
ROBERT – păi doi, cinci, nouă, nu ştiu! Şase, şapte, opt!
CRC – ok!
ROBERT – da?
CRC – îhî.
ROBERT – păi sigur că da.
CRC – păi da.
ROBERT – hai, orientează-te la chestia asta şi poate mişcăm ceva.
(convorbire purtată de inc. Costan Relu Cornel cu Negoiţă Robert Sorin la data de 10.04.2008, ora 22:26:08);