Polonia este viitorul Europei – sau, cel puțin, alegerile pe care le va face în curând vor confrunta Europa cu întrebări definitorii despre ea însăși. Se joacă trei bătălii cheie. În primul rând, democrația și autoritarismul se confruntă. Pandemia a deschis calea demersurilor anti-liberale: în multe țări, instinctul executivului este de a pune mâna pe putere, în detrimentul libertăților civile și a vieții private. Chiar și democrațiile mature nu sunt neapărat scutite de astfel de ispite.
Dar în țările care nu au fundamentele democratice sigure, viitorul democrației în sine este în joc – iar Polonia este pe muchie de cuțit. Cu toate că apogeul pandemiei este încă în curs de atingere, guvernul național-populist al partidului Legea și Justiția își menține în continuare planul de a organiza alegeri prezidențiale la 10 mai. Scopul partidului este de a asigura în mod obligatoriu victoria pentru Andrzej Duda. Managerii de partid știu că, criza economică care va urma apogeul va afecta probabil poziția lui Duda, care este un executant de încredere a voinței lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului. Ceea ce Legea și Justiția prezintă drept respect pentru procedurile democratice este, de fapt, o batjocură a acestora. Nu există nicio campanie în care să putem dezbate, deoarece nu sunt permise ședințele publice. Și o revizuire totală a legii electorale este acum în curs de a ține întregul vot prin poștă. Dar chiar și acest lucru rămâne învăluit în confuzie: cu mai puțin de trei săptămâni înainte de alegeri, polonezii nu știu când sau cum vor vota. Sau dacă se va face acest lucru – doar 9 la sută dintre polonezi susțin alegerile din mai și mai puțin de o treime doresc să participe.
Așa începe corona-autocrația în Europa. Prin organizarea unei alegeri care încalcă normele democratice fundamentale, Polonia va aluneca mai departe în prăpastie. Legitimitatea președintelui va fi pe bună dreptate în discuție și va începe încă un conflict politic distructiv: în umbra pandemiei, Partidul Dreptul și Justiția plănuiesc să preia controlul Curții Supreme. Aceasta este instituția a cărei independență a stat la baza disputelor privind statul de drept cu Bruxelles-ul în ultimii ani.
A doua bătălie este cea împotriva covidului-19. Aceasta este o bătălie de narațiuni. Uniunea Europeană va străluci ca un câștigător – sau statele naționale vor acapara gloria în schimb? Încadrarea acestei dicotomii este, desigur, complet falsă. Pandemiile nu sunt jocuri; iar UE și statele sale membre nu sunt rivale, ci parteneri. Studenții studiilor europene din anul întâi sunt familiarizați cu noțiunea UE de Alan Milward ca „salvarea statului-națiune”, potrivit căreia UE derivă o mare parte a legitimității sale din statele ale căror bunăstare, stabilitate și ordine democratică sunt la rândul lor, cel mai bine garantate în cadrul european. Portretizarea politicii UE ca o luptă între Bruxelles și capitalele naționale nu este doar greșită fundamental, ci și periculos de mortal pentru proiectul european. Din păcate, asta vedem astăzi. „Sunt convins că criza Covid a făcut ca mulți oameni să fie conștienți de slăbiciunea UE, precum și de rolul cheie al statelor naționale”. Așa a intonat Kaczynski într-un interviu recent, care a argumentat reforma profundă a blocului care ar reduce ambițiile sale. Această părere a fost preluată de premierul polonez, Mateusz Morawiecki, care a susținut în parlament că Polonia „nu a primit un singur cent din partea UE [pentru a lupta împotriva virusului]”. Iar puternicul ministru al justiției, Zbigniew Ziobro, a mers până la a afirma că „UE s-a compromis” în criză. În consecință, Comisia Europeană a trimis o scrisoare către Varșovia prin care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „deficiențele comunicării” cu privire la rolul ajutorului financiar al UE.
Plasarea UE în opoziție cu statele membre nu face decât să mărească mizele celei de-a treia bătălii cruciale: între două viziuni diferite – extrem de polarizate – ale UE. Aceasta este o alegere între proiectul politic și asocierea economică. Înainte de alegerile europene din mai 2019, unii cercetători au identificat acest lucru ca o divizare esențială în societățile noastre – una care subminează consensul pe care se bazează întregul proiect al UE. Acest risc a revenit și alimentează abordările naționaliste.
Un nou sondaj de opinie ECFR, realizat chiar în această lună în Polonia, dezvăluie că una dintre cele mai profunde distincții între susținătorii lui Duda și susținătorii opoziției democratice se află în atitudinea lor față de Europa. Acest lucru poate părea surprinzător: sprijinul pentru aderarea la UE este în Polonia mai puternic decât în orice alt stat membru. Cu toate acestea, întrebările mai profunde dezvăluie amploarea polarizării. Treizeci și șapte la sută dintre polonezi consideră că Europa pune în pericol valorile poloneze, în timp ce 31 la sută nu sunt de acord. Această teamă este deosebit de mare în rândul alegătorilor Duda, unde puțin peste jumătate suspectează Europa în acest sens. Alte întrebări confirmă profunzimea dezacordului: aproximativ jumătate dintre susținătorii opoziției consideră că aderarea la UE va deveni „mai importantă” pentru Polonia în următorii ani, dar doar 23 la sută dintre alegătorii din Duda împărtășesc acest punct de vedere. Aproape două treimi din susținătorii președintelui consideră că dreptul polonez ar trebui să aibă întotdeauna prioritate asupra dreptului UE și aproape două treimi nu consideră că deciziile Curții Europene de Justiție ar trebui să se aplice automat. În acest sens, societatea poloneză este împărțită: o majoritate uriașă de susținători ai opoziției doresc să vadă respectate hotărârile instanței superioare europene. În altă parte, șaizeci la sută dintre cei care îl susțin pe Duda declară că în lumea de astăzi, ei contează în primul rând pe statul polonez pentru a face față provocărilor, în timp ce susținătorii opoziției arată în primul rând înspre UE.
Aceste trei bătălii pentru Europa, fără îndoială, se vor galvaniza și se vor consolida pe fondul pandemiei. Viitorul proiectului european va fi decis nu la Bruxelles, ci în societățile europene. Acesta este motivul pentru care cel de-al treilea conflict – polarizarea emergentă între viziunile concurente ale UE – este cel mai crucial. Dar este greu de văzut cum această bătălie poate fi câștigată de către susținătorii unei Europe puternice și suverane dacă nu duc lupta și pe celelalte două fronturi, unde atât democrația în sine, cât și narațiunile despre criza coronavirusului sunt expuse riscului. Polonia este astăzi câmpul de luptă care găzduiește toate cele trei. Cine triumfă acolo este o problemă pentru întreaga Europă.
Despre Autor
Piotr Buras este directorul biroului de la Varșovia al think-tank-ului premiat, Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR)