Muzeele îşi pierd banii publici şi mecenatele, în timp ce colecţiile private sunt în plină expansiune pentru că investitorii preferă să-şi facă propria lor fundaţie, arată o analiză realizată de cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Competiţie aprigă între investitori
Astfel, miliardarul François Pinault, cel care deţine, printre altele, brandurile Gucci şi Yves Saint Laurent, dar şi casa de licitaţii Christie’s, îşi expune uriaşa colecţie particulară în două muzee private somptuoase din Veneţia. Unul din ele este instalat în Palatul Grassi, cumpărat în 2005 (edificiu de secol XVIII), unde sunt expuse lucrări de artă contemporană. Al doilea a fost deschis în vila Punta della Dogana (secolul XVII), situată pe Grand Canal, iar restaurarea şi amenajarea au fost asigurate de arhitectul japonez Tadao Ando. Numai pentru amenajări Pinault a plătit 26 milioane de dolari. Cel de-al doilea muzeu privat a fost deschis în colaborare cu Fundaţia Solomon R. Guggenheim, iar în 2009, când a fost gata restaurarea, a fost inclus în circuitul Bienalei de Artă de la Veneţia, potrivit New York Times.
Şi proprietarul mărcilor Louis Vuitton, Givenchy, Hennessy şi a şampaniei Moet et Chandon, Bernard Arnault, vrea să construiască o clădire specială pentru a-şi adăposti fundaţia în Paris. Proiectul (care avea deadline iniţial 2010, dar va fi gata, se pare, în 2012), este unul grandios şi îşi propune să fie cel mai mare centru privat de artă contemporană din Paris, construit pe o suprafaţă de 6.000 metri pătraţi şi desenat de celebrul designer Frank Gehry. Pentru construcţie a fost avansată cifra de 140 milioane de dolari.
În mediile colecţionarilor francezi este de notorietate rivalitatea dintre cei doi miliardari şi se spune că, după ce Arnault a anunţat că va ridica cel mai mare muzeu contemporan în Paris, Pinault s-a retras şi a investit în Veneţia. Şi în Germania concurenţa între colecţionari a devenit aprigă, iar instituţiile private apar „ca nişte extravagante ciuperci ostentative”. Un exemplu este Christian Boros, care a transformat un vechi buncăr din Berlin într-un loc de expoziţie. De când a inaugurat galeria-muzeu a dat startul unei competiţii în „excentricităţi” pentru colecţionari. Astfel, colecţiile de artă expuse în aceste muzee private au devenit simboluri imperative ale unui anumit statut social, multe dintre aceste muzee private având doar rol de vitrină personală, pierzându-se rolul social al clasicelor instituţii.
Muzeele publice, în impas
Pe de altă parte, în timp ce colecţionarii particulari se „îmbată” cu şampanie şi vernisaje, instituţiile publice sunt la un pas de prăpastie. Încă de anul trecut, muzeele americane, inclusiv Guggenheim, au anunţat reduceri drastice de buget, iar Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles a închis una din cele două aripi expoziţionale, anunţă The Art Newspaper. Şi muzeele britanice, care au renunţat la taxa de intrare în 2001, se pregătesc de reintroducerea acesteia. În Germania, Hamburger Kunsthalle tocmai a anunţat că este în căutare de soluţii pentru a evita închiderea temporară din motive financiare a Galeriei Prezentului.
„Nu ar încăpea toată colecţia în sarcofagul meu”
Din când în când, mai apar totuşi şi investitori interesaţi de artă şi mai puţin de faima personală. Jean-Claude Gandur, un petrolist elveţian şi un colecţionar „bulimic”, cum îl numeşte presa franceză, a anunţat recent că va finanţa cu 40 de milioane de franci elveţieni restaurarea Muzeului de Artă şi Istorie din Geneva, precum şi construirea unei aripi noi, lucrări realizate de firma celebrului arhitect francez Jean Nouvel. De asemenea, omul de afaceri a promis că va dona o parte din valoroasa sa colecţie, care numără 250 de lucrări de artă şi 800 de piese de arheologie, acestei instituţii. „Oricum nu ar încăpea toate în sarcofagul meu”, se amuză Gandur, unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă.
Muzee private de artă populară
În Bucureşti, unul dintre primele muzee private a fost realizat de prof. Nicolae Minovici (Mina Minovici), care a ridicat, cu sprijinul prietenului său arhitect Cristofi Cerchez, o vilă în stil neo-românesc. Construcţia a început în 1904 şi s-a terminat un an mai târziu. Minovici a anunţat încă din timpul lucrărilor faptul că vila va adăposti colecţia lui de artă, fiind îmbunătăţită în valuri succesive de achiziţii până în 1940.
Una din transformările recente, de la public la privat, a suferit-o Castelul Bran, asta după ce în 2006 le-a fost retrocedat lui Dominic Habsburg şi surorilor sale. Oficial, el s-a transformat în luna mai 2009 într-un muzeu privat, dar pe site-ul său apare încă formularea de „instituţie publică”.
În ţară mai sunt muzee private, dar în general sunt axate pe artă populară locală. O parte din ele percep şi taxe de intrare, însă achiziţiile sunt susţinute de donaţii sau din bugetul proprietarului.
Muzeu de artă nouă în Tasmania
Cel mai mare muzeu privat din China, The Huatong Museum, situat în provincia Sichuan, a deschis luna această o expoziţie fără precedent: o mie de piese din faianţă datând din perioada dinastiei Han, vechi de circa 2.000 de ani. Se pare că în China sunt înregistrate 386 de muzee private şi încă 1.700 ar fi neînregistrate.
În Liban este celebru muzeul din Beirut „The Robert Muavad Private Museum”, (foto) situat într-un Mare Serai restaurat. Aici sunt expuse lucrări din vremea faraonilor şi colecţii de bijuterii, toate achiziţionate de proprietar. Robert Mouwad este descendentul unor bijutieri de faimă, care a construit un adevărat imperiu din această meserie, extinzându-se din Orientul Mijlociu, în Europa şi în Asia.
În Tasmania, cel mai mare muzeu privat de artă veche şi nouă, MONA, care se va deschide anul viitor, este sprijinit chiar de guvern. Ministrul Culturii local a avansat recent ideea de a sprijini cu 100 milioane de dolari în speranţa că ar atrage circa 200.000 de vizitatori.
