Selecţionerul Japoniei, Takeshi Okada, a lăsat să se înţeleagă, după eliminarea de la Cupa Mondială, că va renunţa la funcţia de antrenor principal al naţionalei japoneze, informează AFP. „În ceea ce priveşte viitorul meu, nu am mare lucru de spus. Nu cred că mai am ce să fac în acest post”, a spus Okada, care antrenează reprezentativa Japoniei din decembrie 2007. Okada le-a mulţumit jucătorilor săi şi a menţionat că aceştia au făcut tot ce le-a cerut el, informează ediţia online a cotidianului Nikkei. „Mi-am dorit din tot sufletul să pot conduce jucătorii către victorie. Din păcate, nu am fost în stare. Fotbalul mondial nu este aşa de simplu de cucerit. Jucătorii au făcut tot ce le-am cerut. Le mulţumesc”, a spus Okada. Întrebat de un reporter ce rezervă viitorul pentru naţionala Japoniei, Okada a răspuns: „În acest moment nu sunt în stare să mă gândesc la viitorul fotbalului japonez. Îmi pare rau, dar nu am destulă forţă pentru a mă gândi la viitor. Îmi cer scuze”.
Contractul lui Takeshi Okada cu federaţia japoneză este valabil până la finalul Cupei Mondiale din Africa de Sud, iar tehnicianul şi-a asumat responsabilitatea eşecului naţionalei Japoniei în meciul cu Paraguay, din optimile de finală ale competiţiei. „Eu sunt responsabil pentru această înfrângere, nu jucătorii. Nu am făcut suficient de multe pentru a-i face să câştige. Nu am nici un regret. Jucătorii au fost formidabili, Japonia poate fi mândră de ei”, a explicat Okada. Japonia a pierdut, marţi, calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după înfrângerea cu Paraguay, 3-5 după loviturile de departajare.