Numărul hunedorenilor care vor să se pensioneze anticipat a crescut de cinci ori.
Speriaţi că nu se vor mai putea pensiona anticipat după adoptarea de către Guvern a pachetului de măsuri anticriză, sute de hunedoreni s-au îngrămădit să-şi depună dosarele pentru pensionarea anticipată. Potrivit statisticilor, în luna mai numărul acestor dosare depuse la Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a crescut de cinci ori faţă de lunile precedente. „În luna mai au fost depuse 250 de dosare pentru pensie anticipată, mai mult decât în celelalte luni. Deocamdată se mai pot depune dosare, până la definitivarea legii”, a declarat Olivia David, director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara. Iniţial s-a anunţat că pensionările înainte de limita de vârstă vor fi blocate de la 1 iunie şi pentru o perioadă chiar au fost restricţionate, dar ulterior s-a revenit asupra deciziei. Cei care şi-au înregistrat dosare de pensionare provin atât din mediul privat, cât şi din cel public.