2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialDe ce au scăzut SIF-urile cu 4%

De ce au scăzut SIF-urile cu 4%

„Cred că au fost ordine mari de vânzare pentru acţiunile SIF-urilor, introduse în special de unii investitori străini, iar la aceasta s-au adăugat şi emoţiile speculatorilor. Totodată s-au suprapus şi corecţiile de pe bursele externe, iar cum SIF-urile sunt cele mai lichide din piaţă, era de aşteptat să vedem scăderi mai ample decât restul titlurilor”, a declarat pentru Mediafax directorul de tranzacţionare al SSIF Broker (BRK), Darie Moldovan.

Pieţele mature din Europa au trecut pe scădere după mijlocul şedinţei, ca urmare a temerilor investitorilor că restricţiile impuse de Germania pentru vânzările în lipsă fără prevalidare, în principal de obligaţiuni suverane, ar putea fi aplicate şi de alte state din zona euro. Ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, a anunţat însă că Franţa nu va urma exemplul Germaniei. Preţurile celor mai multe acţiuni de pe bursa autohtona au reintrat pe scădere, odată cu inversarea tendinţei de pe plan extern.

„După o deschidere în jurul unei variaţii nule, indicii au crescut până la ora 11 când s-a atins şi maximul de joi la un plus de 1% (2% pentru BET-FI), scăzând apoi pe parcursul şedinţei până la închidere în ton cu scăderea pieţelor internaţionale”, au explicat brokerii de la Prime Transaction.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a coborât cu 0,30%, iar indicele compozit, BET-C, a pierdut 0,42 %. Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a înregistrat cea mai amplă scădere, de 4,08%%, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a pierdut 0,99 %. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 1,34%, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a fost singurul care înregistrat o creştere de 0,62%.

În topul lichidităţii s-au menţinut titlurile SIF Oltenia (SIF5), cu tranzacţii de 6,35 milioane lei, cotaţia acestora coborând cu 4,38%, la 1,31 lei/acţiune. Evoluţie mixtă în sectorul bancar, Erste Bank (EBS) -4,87%, BRD SocGen (BRD) -2,17%, Banca Comercială Carpatica (BCC) -0,92%, şi Banca Transilvania (TLV) +0,64%, singura pe creştere din acest sector. Evoluţie mixtă şi în domeniul energetic, Transgaz (TGN) -0,46%, Transelectrica (TEL) -4,62%, iar OMV Petrom (SNP) +4,39%. Preţul maxim plătit pentru o acţiune a companiei petroliere, de 0,309 lei, a fost înregistrat chiar la finalul şedinţei. Acţionarul majoritar al OMV Petrom, grupul austriac OMV a anunţat joi că şi-ar putea majora participaţia la Petrom prin achiziţia de drepturi preferenţiale acordate altor acţionari prin majorarea de capital de 600 milioane de euro.

 

 

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă