În cadrul programului FranceDanse Orient-Express 2017, Centrul Național al Dansului București și Institutul Francez aduc în România viziunea coregrafului francez Jérôme Bel, „Gala“, un spectacol care a schimbat percepția publicului asupra dansului contemporan și chiar a propriului corp.
Pornind de la această experiență franceză din 2014 – un atelier de mișcare pentru amatori din regiunea pariziană –, Jérôme Bel chestionează dansul sub toate formele lui, de la pașii schițați prin sufragerie, în intimitatea propriei case, la cel instituționalizat, cu reguli, teatralizat, pe o scenă. De ce ultimul are o altă legitimitate, un alt prestigiu decât primul? Ce înseamnă dansul și mișcarea pentru fiecare dintre noi? Toate aceste întrebări, foarte simple la prima vedere, au fost puse de către coregraf atât publicului, cât și celor 20 de dansatori români cu care a realizat versiunea bucureșteană a spectacolului. O distribuție surprinzătoare, împotriva tuturor clișeelor despre dans și teatru, reunind actori, balerini și dansatori profesioniști, dar și oameni cât se poate de obișnuiți, pe care nu i-ați vedea niciodată pe o scenă consacrată – copii, adolescenți, persoane în vârstă, cu handicap etc. Împreună, aceștia prezintă și deconstruiesc modelele și canoanele acceptate ale baletului și ale dansului contemporan, uneori cu timidități, greșeli și stângăcii, dar încălcând și depășind limite.
13 și 14 decembrie,
la Teatrul Odeon. Prima reprezentație de la București va fi prefațată de decernarea Premiilor CNDB 2017.