„Este incredibil ceea ce se întâmplă. Mă chinui de 7 zile să obțin voucherele, am plătit deja 400 lei doar pentru omologarea unui motor care oricum va fi dat la casat”, spune un brăilean care a apelat la Programul „Rabla”. Astfel de surprize pot apărea atunci când rabla este prea veche pentru a mai putea parcurge tot traseul birocratic. Pentru centrele de casare afacerile merg din plin. Fie că vor să-și cumpere o mașină nouă, fie că vor să-și vândă cuponul, proprietarii de rable vin să și le schimbe pe bonuri de 3.800 lei. Până la trei astfel de bonuri pot fi date la schimb pentru o mașină nouă mai ieftină. Însă vânzările de mașini noi nu au crescut. Dealerii mari nu simt nici o schimbare, iar cei mici se bucură pentru câte unul-doi clienți în plus. „Problema nu este la noi. Nici la eventualii clienți. Omul ia voucherul în câteva zile, poate o săptămână, dar ce să facă cu el dacă banca îl anunță că durează și câteva luni pentru a-i acorda un credit?”, explică un dealer auto.
Dealerii așteaptă
„Nu e cazul să disperăm. Totuși, programul durează până la finele anului. Băncile sunt reticente în perioada asta, însă văd că au început să se miște. Poate că oamenii nu vor să piardă dobânda la depozite pentru a plăti avansul la leasing”, comentează optimist alt dealer. Între timp însă, fără a observa rezultate notabile la nivelul vânzărilor de mașini, Guvernul intenționează să suplimenteze numărul de vouchere cu 40-50 de mii, în condițiile în care cele 50.000 de tichete din prima fază au fost deja epuizate.
Obținerea tichetului valoric este doar un pas intermediar către încasarea banilor, pentru că ulterior vin certificatul de distrugere, radierea autovehiculului, depunerea actelor la dealer, verificarea autenticității tichetului și obținerea finanțării de la bancă sau firma de leasing. Internetul este plin de anunțuri de vânzare a cupoanelor.
Tichete la mare preț
Reporterul României libere a încercat să cumpere vouchere pentru Programul „Rabla” și a constatat că proprietarii țin la preț. „Poate dacă sunați acum o săptămână, două, vi-l dădeam și cu 12 milioane (lei vechi). Acum nu vedeți că toată lumea a crescut prețul? Sub 18 milioane nu pot să vi-l dau. Mai ales că am umblat o săptămână pentru el. Ca-n România!”, ne spune un bucureștean. Cel mai avantajos preț pe care l-am putut obține a fost de 1.600 lei, în condițiile în care valoarea unui voucher este de 3.800 lei. Cu alte cuvinte, cine reușește să cumpere trei tichete la acest preț are un „profit” de 3.600 lei.