» Republica Socialista Macedonia a devenit independenta in 1991 aproape fara voie. In acel an, ingrijorat de turnura pe care o luau evenimentele in urma declararii independentei Sloveniei si Croatiei, guvernul comunist de la Skopje a propus Belgradului o forma de confederatie mai supla, care ar fi pus capat – cel putin, asa se spera – tendintelor politice centrifuge.
Propunerea presedintelui Republicii Socialiste Macedonia Kiro Gligorov a venit insa prea tarziu, Belgradul fiind deja angajat in operatiunile militare care incepusera in Slovenia, care continuau chiar atunci in Croatia, in vreme ce in Bosnia mocnea deja viitorul conflict armat, care avea sa fie cel mai violent si mai distrugator. Asa incat guvernul de la Skopje a organizat, impins de presedintele Kiro Gligorov si mai degraba fara voie, un referendum national in care populatia a trebuit sa decida daca tara trebuia sa devina independenta sau nu. Raspunsul a fost afirmativ (desi referendumul a fost boicotat de minoritatea albaneza), iar independenta a venit de la sine, facilitata de dezinteresul Belgradului pentru aceasta entitate federala care fusese intotdeauna cea mai saraca republica iugoslava.
Istoricii si politicienii sarbi au numit intotdeauna Macedonia "Serbia de Sud", cu toate ca limba macedoneana este foarte apropiata de bulgara, si nu de sarba. De la bun inceput, tanara Macedonie s-a lovit de ostilitatea tuturor vecinilor. Bulgaria, e drept, a fost prima tara care a recunoscut diplomatic Macedonia, insa, desi recunoaste existenta statului numit Macedonia, Bulgaria nu recunoaste existenta natiunii macedonene si nici pe cea a limbii macedonene, pe care o considera un dialect bulgar. Bulgaria a revendicat istoric teritoriul de astazi al Macedoniei, iar organizatia nationalista macedoneana VMRO (Organizatia Interna Revolutionara Macedoneana) s-a dedat, la inceputul secolului al XX-lea, la o lunga serie de acte de terorism in Bulgaria.
In relatia cu Albania vecina intervine sistematic situatia albanezilor din Macedonia, unde acestia alcatuiesc cel putin un sfert din populatie. Relatiile cu Serbia sunt complicate, la randul lor, de faptul ca Serbia nu recunoaste autocefalia Bisericii macedonene, care inainte depindea de Belgrad, precum si de faptul ca Macedonia a recunoscut independenta provinciei sarbe Kosovo.
Cele mai mari probleme intampinate de Macedonia au fost insa cele care decurg din relatia sa cu Grecia. De la bun inceput, Grecia a cerut ca Macedonia sa isi schimbe numele. Guvernele succesive de la Atena au argumentat ca, pastrand acest nume, mica vecina din nord ar dovedi ca ar avea pretentii teritoriale asupra Greciei, care numeste "Macedonia" regiunea orasului Salonic. Grecia a blocat sistematic apropierea Macedoniei de NATO si de Uniunea Europeana. La Summitul NATO de la Bucuresti din 2008, in care Albania si Croatia au fost primite in organizatie, Grecia a blocat prin veto primirea Macedoniei.
Tot asa, desi Macedoniei i s-a recunoscut anul acesta, la 18 ani dupa independenta, statutul de candidat la intrarea in UE, negocierile in vederea aderarii nu pot incepe, tot din pricina opozitiei Greciei. Este drept insa ca Macedonia nu isi amelioreaza deloc pozitia atunci cand boteaza cu numele lui Alexandru cel Mare autostrazi si aeroportul din Skopje sau cand renumeste stadionul din Skopje "Filip al II-lea", de la numele tatalui lui Alexandru. De altfel, dupa ce in Macedonia deceniul ‘90 a fost dominat de comunistii reformati din jurul lui Kiro Gligorov, deceniul 2000 a fost cel al preluarii puterii de catre partidul nationalist VMRO-DPMN, care a adoptat numele fostei organizatii teroriste din prima jumatate a secolului XX.
» Identitatea macedoneana
Istoricii au stabilit ca Tito nutrise o vreme speranta ca, in cazul unui conflict, Iugoslavia ar putea prelua regiunea Salonicului din Grecia, ducand astfel la reunificarea Macedoniei istorice si asigurand Iugoslaviei o iesire la Marea Egee. Tot asa, in timpul razboiului civil din Grecia, Iugoslavia lui Tito fusese cel mai mare sprijinitor al comunistilor greci. Pe de alta parte, nationalismul macedonean a fost singurul nationalism acceptat in interiorul Iugoslaviei, ba chiar incurajat de catre Belgrad, in masura in care asta ii indeparta pe macedoneni de Bulgaria. Nu este de mirare, asadar, ca Macedonia e singura tara rezultata din fosta Iugoslavie in care Tito ramane si astazi popular, iar nostalgia pentru comunism e autentica. Nu e vorba de acelasi tip de nostalgie intalnit prin alte tari foste comuniste, care se manifesta prin "inainte se traia mai bine", ci de recunoasterea faptului ca Tito si comunismul iugoslav au consolidat identitatea nationala macedoneana.
(Putin conteaza aici faptul ca Tito, care era croat dupa tata si sloven dupa mama, a incurajat in acelasi timp crearea unei natiuni musulmane in Bosnia si le-a acordat autonomie albanezilor din Kosovo, toate acestea pentru a diminua influenta sarbilor in interiorul Iugoslaviei. Procedand astfel, Tito a exacerbat resentimentul sarb, care avea sa izbucneasca o data cu venirea la putere a sarbului Milosevici.) Pana in 1945, macedoneana nici nu avea, de altfel, propriul alfabet si se scria – in chirilice, desigur – fie prin folosirea conventiilor grafice sarbesti, fie a celor bulgaresti. Lingvistii lui Tito au creat insa un alfabet chirilic imaginat, astfel incat pe hartie limba sa se indeparteze cat se poate de mult de bulgara, cu care e inrudita.
Independenta dupa Tito
Daca trecutul comunist este strans asociat cu Tito, in schimb, pentru macedoneni independenta tarii e legata de figura lui Kiro Gligorov. Personaj care starneste in continuare sentimente complexe si contradictorii printre conationalii sai, Kiro Gligorov a fost primul presedinte al unei tari care nu dorise sa devina independenta. Comunist in varsta, fost presedinte al Parlamentului Iugoslaviei, Kiro Gligorov a condus Macedonia vreme de doua mandate, intre 1991 si 1999, si a reusit sa o tina in afara conflictelor militare care au sfasiat restul Iugoslaviei. El a facut asta cu mare abilitate, in ciuda faptului ca toti vecinii Macedoniei, si anume Grecia, Bulgaria, Serbia si Albania, aveau cate ceva impotriva noului stat, la randul lui multietnic si reprezentand un soi de oglinda redusa a fostei federatii iugoslave.
In 1995, Kiro Gligorov a supravietuit unei misterioase tentative de asasinat cu o bomba care l-a ucis pe soferul masinii oficiale in care se afla. In urma atentatului, Gligorov, care avea deja aproape 80 de ani, si-a pierdut un ochi. In 1999, in varsta de 82 de ani si potrivit Cartii Guinness a Recordurilor, fiind cel mai batran presedinte din istorie, Gligorov s-a retras definitiv din politica. Alegerile prezidentiale din acel an au fost castigate de catre Boris Trajkovski, un nationalist care, in aceasta tara impartita istoric intre ortodoxie si islam, prezenta particularitatea de a fi un pastor metodist care in timpul comunismului predicase printre romii saraci.
Devenit presedinte, Trajkovski i-a surprins pana si pe unii dintre detractori prin pozitia sa moderata, si asta, cu toate ca a fost presedinte in perioada conflictului armat dintre majoritatea slava si minoritatea albaneza din Macedonia. Trajkovski a murit in februarie 2004, cand avionul care il ducea la o conferinta in Bosnia s-a prabusit. Putina lume in Macedonia crede in versiunea unui accident.
