26.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialDecoratiile nu au mai ajuns la salvatorii minieri de la Petrila

Decoratiile nu au mai ajuns la salvatorii minieri de la Petrila

La aproape un an dupa tragicul accident de munca de la Mina Petrila, din data de 15 noiembrie 2008, eroii acelor zile au fost uitati. Un decret prezidential publicat la inceputul acestui an, care prevedea acordarea de decoratii, nu a mai fost pus in practica.

S-a scurs aproape un an de la tragedia care a indoliat Exploatarea Miniera Petrila si nimeni nu mai pare sa-si aduca aminte de eroii acelor zile. Teoretic, sacrificiul lor a fost rasplatit cu medalii. Practic, decoratiile au ramas doar in foile Monitorului Oficial, unde, la inceputul lunii ianuarie, a fost publicat decretul prin care presedintele Traian Basescu le-a conferit minerilor care au participat la operatiunile de salvare din subteran decoratiile pentru profesionalismul, curajul si spiritul de sacrificiu dovedit.
Astfel, seful statului a conferit post-mortem inginerului Trandafir Visan Ordinul National pentru Merit in grad de Cavaler, iar Alexa Marcel, Elekes Attila, Fratila Daniel, Mates Dan si Puian Nicolae au fost decorati cu Medalia Nationala pentru Merit.

De asemenea, inginerii care au participat la recuperarea victimelor, dar si cei care au fost raniti in cele doua explozii consecutive au fost decorati cu Ordinul National Pentru Merit in grad de Cavaler. Acestia sunt Dan Vasile, Ioan Dabuleanu, Mihai Dosa, Sorin Holingher, Constantin Jujan si Andrei Orban. Medalia Nationala pentru Merit clasa a III-a a fost conferita salvatorilor Nicolae Alecsa, Vasile Badea, Alin Baran, Nicolae Cristea, Constantin Grigoras, Cristian Guta, Daniel Ianc, Marius Ichim, Marius Ionica, Alexandru Kantor, Peter Kutasi, Petrica Leonte, Vasile Murarasu, stefan Pena, Lorand Rotzik, Alexandru Socolescu, Anghel Stoian, Sorin Traila, Florin Tarle si Calin Tipter.

Asa s-a intamplat scriptic. Faptic, decoratiile nu au mai ajuns niciodata la beneficiarii lor, desi acestia le asteptau ca o recunoastere a meritului lor in acele clipe de cosmar. "Decretul a fost publicat in Monitorul Oficial din luna ianuarie. Decoratiile nu le-a mai acordat nimeni", a declarat Artur Gaman, presedintele Asociatiei Salvatorilor Minieri si de Suprafata.
In urma celor doua explozii consecutive din data de 15 noiembrie 2008, 13 mineri si salvatori si-au pierdut viata, iar alti 13 au fost raniti. Cinci persoane au fost gasite vinovate in urma anchetei desfasurate de Inspectoratul Teritorial de Munca Hunedoara, iar pentru trei dintre acestea se continua urmarirea penala de catre procurori.

Cele mai citite

60 de „supraviețuitoare” îl acuză pe fostul șef al Harrods, Al-Fayed, de abuz sexual: avocați.

Aproximativ 60 de femei au ieșit acum în față pentru a susține că au fost abuzate sexual de fostul proprietar al magazinului Harrods, Mohamed...

România, tot mai aproape de eliminarea vizelor pentru SUA: rata de respingere a cererilor de viză scade sub 3%

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat recent că România a atins un prag esențial pentru admiterea în programul Visa Waiver al Statelor Unite, subliniind că...

România, tot mai dependentă de importuri: Peste 25% din legume și 40% din fructe aduse din străinătate

Peste un sfert din legumele consumate în România și 40% din fructe provin din import, conform unei analize realizate de Ziarul Financiar, pe baza...
Ultima oră
Pe aceeași temă