» Somajul si precaritatea economica sunt atat de raspandite in Macedonia incat o slujba ca functionar al statului constituie o garantie socio-economica.
» Structurile guvernamentale ale Macedoniei (o tara cu doua milioane de locuitori) numara 128.000 de angajati, in vreme ce expertii estimeaza ca 40.000 ar fi de ajuns.
Ca peste tot in tarile est-europene iesite din comunism, Macedonia a trecut printr-un lung proces de restructurare a administratiei publice, lucru ce nu s-a petrecut fara hopuri si regrese. Vreme indelungata, restructurarile au fost foarte simple: fiecare guvern care venea la putere dadea afara cat putea de multi din functionarii publici numiti de guvernul precedent. Date fiind compozitia etnica si diversitatea politica a Macedoniei, guvernele sunt intotdeauna coalitii, in general, nu foarte solide, ceea ce duce la permanente schimbari si mutari ale personalului din administratia publica. In multe cazuri, functionarii prefera sa plece singuri demisionand, daca au alte optiuni.
Exemplul cel mai recent a fost venirea la putere, in 2006, a actualei coalitii conduse de nationalistul de dreapta Nikola Gruevski. Una dintre primele masuri luate inca de la prima sa sesiune a noului guvern a fost sa dea pe loc afara 544 de inalti functionari publici legati (sau socotiti ca atare) de vechiul guvern. Printre acestia se aflau directori si administratori ai unor intreprinderi publice, fonduri si agentii, functionari din ministere, din justitie si din administratia fiscala. Cu totul se estimeaza ca schimbarile si inlocuirile fortate au atins circa 2.000 de posturi, cifra enorma pentru o tara cu numai doua milioane de locuitori. Daca totul ar fi continuat asa cum facusera pana atunci toate guvernele precedente, cifra ar fi putut atinge pana la 8.000 de concedieri, fiind dati afara, cum se spune in Macedonia, "toti, de la ministru pana la portar".
De data aceasta insa, s-a ajuns pana la avertismente din partea Comisiei Europene si a altor institutii ale UE, care i-au atras atentia acestei tari candidate ca merge prea departe cu perturbarile politice ale administratiei publice. Ultima picatura a fost atunci cand noul guvern al lui Gruevski a concediat 35 de functionari din administratia vamilor, dintre care multi functionau in cadrul unui proiect de perfectionare subventionat de Uniunea Europeana cu fonduri provenite din Olanda. Ambasada Olandei a difuzat atunci un comunicat in care guvernul era avertizat public ca, daca nu anuleaza concedierile, atunci fondurile vor fi taiate si proiectul oprit. Premierul Gruevski a cautat sa se justifice, spunand ca respectivii functionari nu facusera nimic pentru a diminua traficul si coruptia din vami, insa afirmatiile sale au fost repede infirmate de un raport al Bancii Mondiale, care ajungea la concluzia ca administratia vamilor din Macedonia este una dintre cele mai putin corupte din regiune, in orice caz mai putin decat cea din Croatia, de pilda.
Sistemul macedonean de inlocuire a unui numar atat de ridicat de functionari publici de catre fiecare coalitie care vine la putere face parte dintr-o lunga traditie ce a servit la mentinerea echilibrului social si interetnic. In acelasi timp, somajul si precaritatea economica sunt atat de raspandite in Macedonia incat o slujba la stat, chiar daca nu este foarte bine platita, constituie un fel de garantie socio-economica pe termen lung. In aceste conditii, nu e de mirare ca partidele care ajung la putere gasesc natural, in scurtul timp in care se mentin, sa isi rasplateasca prin slujbe fidelii si partizanii. Initial, faptul ca UE s-a amestecat in asta a fost chiar perceput ca un inceput de perturbare a unui echilibru care pana atunci fusese acceptat de toata lumea. La urma urmei – aceasta era intrebarea prezenta in toate mintile, dar inca neformulata in mod deschis –, ce se va intampla atunci cand partidele nu vor mai putea oferi ceea ce promit tot timpul, si anume slujbe?
Economistii si sociologii considera insa ca abia in momentul in care economia privata a Macedoniei va functiona in afara fenomenului coruptiei si al favoritismului procedura repartizarii politice a posturilor publice va disparea sau va deveni mai putin atotprezenta, intrucat in acel moment slujbele la stat vor incepe sa fie mai putin atragatoare. De altfel, salariile foarte coborate din administratia publica reprezinta una dintre explicatiile lipsei de eficacitate a luptei impotriva coruptiei. E dificil sa se astepte un mare zel din partea unui procuror, judecator sau anchetator al politiei, cand salariile acestora se situeaza intre 300 si 500 de euro pe luna.
O alta problema pe care Macedonia o ilustreaza foarte bine este cea a numarului urias de functionari publici. Structurile guvernamentale ale Macedoniei (inca o data, o tara cu doua milioane de locuitori) numara 128.000 de angajati, in vreme ce expertii, atat locali, cat si straini, estimeaza ca 40.000 ar fi o cifra cat se poate de satisfacatoare. Pentru a asigura, asadar, in termeni de cost si performanta, eficacitatea serviciului public, guvernul ar trebui ca, in loc sa angajeze, sa dea afara doua treimi din functionari, dintre care multi nu numai ca nu au competentele necesare, dar nu le poseda nici macar pe cele enuntate in CV.
Problema specifica Macedoniei, o tara care e un complicat mozaic etnic, traversat de tensiuni permanente, ca un fel de Iugoslavie in miniatura, este aceea ca majoritatea posturilor publice sunt acordate nu doar in functie de apartenenta politica, asa cum se intampla inca, practic, peste tot in Europa de Est si in Balcani, inclusiv in tari care sunt membre vechi ale Uniunii Europene, cum e Grecia, dar si in functie de apartenenta etnica, principalele etnii ale tarii, slavii macedoneni si albanezii, impartindu-si slujbele din sectorul public potrivit unui algoritm complex care il dubleaza pe cel impus de linia politica. Pana si coruptia functioneaza dupa acelasi sistem al atribuirii posturilor, in anumite administratii "spaga" fiind astfel defalcata in functie de compozitia etnica a departamentului; altfel zis, daca i se da ceva slavului macedonean, trebuie sa i se dea ceva (chiar daca pe jumatate mai putin) si albanezului. Este ceea ce se numeste "coruptia bi-etnica": doua treimi din mita pentru slavii macedoneni – o treime pentru albanezi.
Cum o rezuma o fosta sefa a Departamentului anticoruptie al Macedoniei, Slagana Taseva, vorbind despre coruptia din cadrul administratiei vamilor (despre care se spune totusi ca este mai putin importanta decat in tarile vecine): "La vama, coruptia se bazeaza pe niste preturi fixe; toata lumea cunoaste tarifele, asa incat nimeni nu trebuie sa astepte ca sa stie cat trebuie sa dea".
La toate aceste probleme se adauga si cea a nepotismului etnic si regional. Macedonia aplica sistematic legislatia adoptata in cadrul obligatiilor europene, dar si in urma unui scurt razboi civil, care consta in a permite – in practica, a impune – folosirea limbilor minoritare in administratie acolo unde minoritatile reprezinta mai bine de 20% din populatie. Or, pe langa anumite cartiere din capitala Skopje, intreaga zona muntoasa, occidentala, a Macedoniei este majoritar albaneza, cu foarte multe localitati populate in totalitate de albanezi. Un pact tacit intre grupurile etnice face astfel ca nu exista, in practica, numiri de functionari publici nealbanezi in zonele in care acestia sunt majoritari, si nici viceversa, cu exceptia capitalei Skopje, si a nivelului administratiei federale.
Desigur, problema administratiei publice nu e una dintre cele mai importante in relatiile Macedoniei cu Uniunea Europeana, insa ea este unul dintre elementele care explica de ce, desi Macedoniei i-a fost recunoscut statutul ravnit de tara candidata la Uniunea Europeana, nici o data nu a fost fixata pentru inceperea negocierilor de aderare si nu exista nici o perspectiva ca o asemenea data sa fie anuntata in viitorul apropiat.
La vama, coruptia se bazeaza pe niste preturi fixe; toata lumea cunoaste tarifele, asa incat nimeni nu trebuie sa astepte ca sa stie cat trebuie sa dea." Slagana Taseva, fosta sefa a Departamentului anticoruptie al Macedoniei
