In administratia bulgara, daca primarul poate bloca hotararile consiliului comunal, in schimb consiliul decide salariul primarului.
Ca peste tot in europa de est, si in Bulgaria reforma administratiei publice a insemnat mai intai retragerea statului din anumite sectoare in care detinuse pana la inceputul anilor ’90 monopolul absolut. Bulgaria nici nu putea face altfel, in masura in care reforma administratiei publice era o exigenta stricta din partea Uniunii Europene, la care Bulgaria a aderat in 2007, o data cu Romania. In privinta reformei administratiei locale, Bulgaria era insa, inca de la inceputul negocierilor, mai avansata decat Romania. Bulgaria isi modificase deja, inainte de caderea comunismului, in 1987, structura administratiei locale, combinand cele 28 de judete (okruji, sg. okrug) in noua provincii, dintre care una era capitala, Sofia. Aceasta reforma dusese inca de pe atunci la rarefierea masivei si ineficientei birocratii locale. Pe deasupra, reforma mergea in directia a ceea ce ideologia regimului lui Todor Jivkov numea "autoadministrarea populara".
Ideea era de a inlatura o parte din atributiile "centrului", ale capitalei, si de a acorda o oarecare autonomie consiliilor comunale si regionale. Aceste consilii erau alese local, iar printre atributiile si puterile lor intervenea si aceea de a controla politia locala. Consiliile municipale si regionale ramaneau insa sub controlul strict al partidului, lucru ce dusese, spre deosebire de ceea ce se intampla in Romania, la o situatie in care administratia sateasca dispunea de o mai mare autonomie decat cea de la orase.
Frecventele schimbari de dupa ‘90 nu au fost insa foarte propice pentru o reforma in profunzime a functionarii administratiilor locale, cu toate ca aceasta reforma a fost decretata o prioritate inca de la primele programe de asistenta de care Bulgaria a beneficiat in 1993-1994 in cadrul PHARE.
"Epoca guvernatorilor"
In 1995 a fost creat un departament interministerial insarcinat cu reforma administrativa. Cu toate ca strategia adoptata atunci fusese aprobata si de expertii Uniunii Europene, implementarea ei a fost intarziata din pricina severei crize economice care a atins Bulgaria in 1996. Guvernul lui Jan Videnov a cazut in decembrie 1996, iar guvernul provizoriu al lui Stefan Sofianski, instalat imediat dupa aceea, a desfiintat departamentul destinat reformei administrative. Reformele au fost reluate abia dupa ce Bulgaria si-a inceput in mod oficial negocierile de aderare la UE.
Vreme de cativa ani, cele noua regiuni ale Bulgariei au fost conduse in mod autoritar si discretionar de guvernatori numiti de guvern. Bugetul administratiei regionale provenea, la randul sau, din bugetul central al guvernului. Guvernatorii detineau foarte largi puteri, atat administrative, cat si economice. Ei erau primul esalon de raspundere imediat sub guvern si ei erau raspunzatori de aplicarea legilor in regiunea lor. Tot guvernatorii erau cei care puteau bloca hotararile luate de consiliile municipale din regiunea lor, pe care trebuiau sa le trimita in fata tribunalului regional in termen de o luna din momentul in care luau cunostinta de eventualele neregularitati.
Guvernatorii reprezentau astfel una dintre cele mai importante entitati administrative ale Bulgariei. Cu toate ca in mod normal functionarii publici – din care fac parte si guvernatorii – trebuiau sa fie neutri politic, dat fiind ca dispuneau de puteri discretionare, in practica insa lucrurile stateau cu totul altfel. Fiecare nou guvern tindea sa inlocuiasca guvernatorii, iar acestia, la randul lor, numeau in posturi inferioare colegi de partid sau persoane agreate de partidul lor. Numarul mic al guvernatorilor (noua) facea ca, adesea, toti – sau majoritatea – sa provina din acelasi partid sau din aceeasi coalitie aflata la putere. Slabiciunea sistemului juridic bulgar, criticata in permanenta de Comisia Europeana de la Bruxelles (critici simi-lare celor aduse Romaniei), facea sa existe foarte putine posibilitati de recurs in cazul deciziilor guvernatorilor.
Reforma reformei
Nemultumirile erau mari, iar sistemul – nefunctional, astfel incat s-a revenit la structura pe judete din timpul comunismului, redecuparea teritoriala fiind usor modificata, astfel incat Bulgaria are astazi, din nou, 28 de miniregiuni (judete). Unul dintre primele rezultate a fost acela ca guvernatorii de astazi, avand in sarcina entitati teritoriale mult mai reduse, sunt mai apropiati de cetateni si de problemele lor si au devenit, pe de alta parte, mult mai usor de controlat. Finantarea entitatilor administrative provine in continuare, in primul rand, din bugetul guvernului. Se cauta insa o noua reforma care ar face ca administratiile locale sa se subventioneze in principal din taxele locale, ceea ce ar duce la o mai mare implicare a administratiei in dezvoltarea economica a regiunii pe care o are in sarcina.
Dintre cele 28 de regiuni ale Bulgariei, numai una, Sofia, este predominant urbana. Cele 28 de regiuni sunt, la randul lor, impartite in 264 de municipalitati, fiecare municipalitate putand ingloba pana la 25 de sate, cu o medie a populatiei de circa 30.000 de locuitori. Orasele reprezinta fiecare o municipalitate in sine. Dupa ce s-a iesit din deceniul guvernatorilor regionali cu puteri discretionare, municipalitatile au devenit cel mai important esalon al administratiei locale. Membrii consiliilor municipale sunt alesi local, printr-un sistem proportional, si au un mandat de patru ani. Primarul este ales separat – tot pentru un mandat de patru ani – si are, printre altele, puterea de a angaja si de a demite functionarii administratiei municipale. Spre deosebire de membrii consiliilor municipale, alesi printr-un sistem proportional, primarii sunt alesi prin vot majoritar.
Consiliul municipal este, astfel, principala forma de democratie locala in Bulgaria. Numarul membrilor consiliului municipal variaza in functie de importanta populatiei municipalitatii. In comunele de mici dimensiuni, consiliul poate avea doar 10-11 membri, in vreme ce in Sofia numarul consilierilor depaseste cifra 60. Remuneratia acestora variaza, de asemenea, in functie de importanta municipalitatii, deci in functie de importanta efortului depus in exercitiul functiunii. Consiliul municipal nu poseda personal propriu. Activitatea sa are loc in cadrul infrastructurii primariei.
Primarul contra primariei
Puterile primarului nu mai sunt discretionare, cum se intampla pana la introducerea reformei functionarii administratiei locale. Daca primarul considera ca o decizie a consiliului municipal este contrara legii sau contine elemente discutabile, el poate cere consiliului sa o analizeze inca o data, la urmatoarea sesiune. Daca si atunci consiliul isi mentine decizia, atunci singurul recurs al primarului ramane tribunalul. In privinta luptelor administrative, merita subliniat ca, daca primarul poate bloca hotararile consiliului comunal, in schimb, consiliul decide salariul primarului. Dupa adoptarea in totalitate a legislatiei europene cu privire la administratia locala, in Bulgaria s-au creat o serie de asociatii regionale, printre care o Asociatie nationala a municipalitatilor, care este un partener al guvernului in orice chestiune legata de administratia locala. Incepand din 2002, in Bulgaria a intrat in vigoare si legea descentralizarii financiare, care acorda municipalitatilor o larga autonomie in chestiunea taxelor locale si a autofinantarii.
