17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialLicitatie anulata dupa sase luni de la adjudecare

Licitatie anulata dupa sase luni de la adjudecare

» Primarul orasului Uricani, Danut Buhaescu, a reusit sa se aleaga cu un proces penal si o plangere, dupa ce a decis, unilateral, sa anuleze o licitatie adjudecata inca din luna martie.

» Si edilul-sef a depus o plangere, impreuna cu consilierii PSD, pe motiv ca a primit amenintari.

Un barbat din orasul Uricani, Dumitru Ciubotaru, se considera nedreptatit de catre administratia locala. In urma unei licitatii desfasurate in luna martie, a primit in concesiune pe 49 de ani o bucata de teren, pe care sa construiasca un complex comercial. Ulterior, edilul-sef s-a razgandit si a schimbat regulile jocului chiar in timpul meciului. Mai intai i-a cerut omului tot felul de avize si acordul vecinilor, desi legea nu prevede acest lucru. Apoi lucrurile au luat-o razna. Zilele trecute, primarul Danut Buhaescu a convocat o sedinta de consiliu local de indata, cu un singur punct pe ordinea de zi: anularea hotararii de consiliu prin care terenul i-a fost atribuit lui Dumitru Ciubotaru. PSD este majoritar in Consiliul Local, asa ca planurile primarului, ales din partea aceluiasi partid, au avut rezultatul scontat.

 

Cel putin ciudat este insa motivul: terenul pe care l-ar fi dat in concesiune ar apartine statului roman. Dumitru Ciubotaru spune ca a pierdut cel putin 600 milioane de lei vechi, cat a costat intocmirea proiectului, asa ca va inainta o plangere in instanta, dupa ce a depus si o plangere la politie. Pe la Politia Uricani a trecut si primarul Danut Buhaescu, impreuna cu 10 consilieri PSD, care sustin ca au primit amenintari din partea localnicului. "In plangere se precizeaza ca a fost o amenintare colectiva, prin intermediul unui telefon mobil, la adresa primarului, noi acum efectuam cercetari si vedem ce se va intampla. Plangerea a facut-o primarul si au semnat cei zece consilieri locali", a declarat comandantul Politiei Orasului Uricani, Danut Mocanu. Pe de alta parte, Dumitru Ciubotaru spune ca nu a amenintat pe nimeni. "Dupa ce am aflat despre retragerea hotararii, l-am sunat pe primar si l-am intrebat ce a facut. Dar atat.

 

Nu l-am amenintat pe el si nici pe altcineva. Vrea sa ma ingenuncheze, asta vrea sa faca el", a declarat barbatul. Atat primarul, cat si Dumitru Ciubotaru suspecteaza alte interese in acest razboi pe parcela de teren. In timp ce localnicul este de parere ca edilul-sef ar vrea sa il concesioneze altcuiva, dupa ce a vazut proiectul lui, Danut Buhaescu pretinde ca ar fi vorba chiar de interese politice la mijloc. Danut Buhaescu nu a precizat insa care ar fi aceste interese si nici ce formatiune politica ar avea interesul sa il sustina pe Dumitru Ciubotaru.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă