5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă12,5% din "Prima Casa" s-a consumat

12,5% din „Prima Casa” s-a consumat

» Fondul de Garantare a Creditelor a solutionat favorabil aproape 2.000 de dosare si are in analiza alte 656.

» Peste doua treimi din creditele aprobate vizeaza locuinte din Bucuresti.

Dupa primele doua luni de la lansarea Programului "Prima Casa", perioada in care acesta a fost indelung criticat si a necesitat de cateva ori imbunatatirea din mers, 12,5% din fondurile alocate s-au consumat. Desi in program sunt inscrise 19 banci, cinci dintre acestea nu au dat nici un ban, grosul creditelor fiind acordate de patru banci – BRD, BCR, Banca Transilvania si Alpha. Nu-i de mirare faptul ca printre bancile active nu regasim si alte banci mari, deoarece multe au expuneri importante pe imobiliare, iar "Prima Casa" concureaza cu ofertele standard de credit ipotecar. Pana in prezent, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a solutionat favorabil 1.950 solicitari de garantii si are in procesare alte 656 documentatii, potrivit lui Vasile Coman, director executiv in cadrul institutiei. Astfel, valoarea solicitarilor de garantare cumuleaza 125 milioane euro, reprezentand 12,5% din plafonul de un miliard de euro stabilit de Guvern pentru "Prima Casa".

 

Totodata, 314 dosare au fost returnate bancilor pentru completari, actualizari, indreptare de erori si alte corecturi. In topul bancilor implicate in acest program se afla BRD, cu 52% din suma garantata pana in prezent, BCR (22,6%), Banca Transilvania (10%), Alpha Bank (7%), ATE Bank (3,1%) si CEC Bank (1,39%). Dintre acestea, ATE Bank si Banca Transilvania au anuntat ca au in procesare solicitari de credit ce depasesc plafonul alocat. "Cinci banci nu au dat nici un ban. Mai este mai putin de o luna pana cand se implineste termenul de trei luni, cand se va rediscuta plafonul pentru fiecare banca. Atunci se va lua de la cei care nu au dat credite si se va da celor care au avut credite mai multe", a declarat Vasile Coman.
Din totalul cererilor de garantii, 69% sunt pentru achizitii in Bucuresti si judetul Ilfov, restul – pentru toate celelalte judete din tara, pe urmatoarele pozitii aflandu-se Cluj, Timis, Constanta. In plus, 58% au vizat achizitii de locuinte cu una si doua camere si 24% – de trei-patru-cinci camere sau case pe pamant.

Ajustare din mers
In ultimele zile, mai multi clienti au ajuns sa faca presiuni asupra angajatilor Fondului de Garantare a Creditelor pentru a li se elibera cat mai repede garantia, disperati ca le expira antecontractele de vanzare-cumparare si astfel pierd avansul platit. Pentru evitarea acestor situatii, reprezentantii Fondului au simplificat la maximum procedurile de lucru cu bancile, au lucrat in doua schimburi si au detasat personal de la Departamentul de Garantii pentru IMM-uri. Fondul le recomanda bancilor sa trimita documentatiile cu cel putin zece zile inainte de a expira antecontractele si sa solicite clientului antecontractul numai dupa ce rezulta ca acesta este eligibil pentru credit. Principalele cauze care au intarziat aprobarea dosarelor au fost informatiile necorelate sau incomplete din antecontractele de vanzare-cumparare, extrasul de carte funciara, precum si din declaratia pe proprie raspundere.

Cele mai citite

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...
Ultima oră
Pe aceeași temă