17.9 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialProblemele imobiliare ale Galatiului, controlate de o noua echipa

Problemele imobiliare ale Galatiului, controlate de o noua echipa

Intinerirea echipei Primariei Galati care gestioneaza problemele imobiliare, prin viceprimarul Nicusor Ciumacenco si arhitecta sefa Florentina Iugan, ambii de 34 de ani, a blocat constructiile ilegale si a pus pe jar investitorii din zona interesati de astfel de afaceri.

Profesionalizarea modului de luare a deciziei in ceea ce priveste urbanistica Galatiului a dat nastere unor reactii din partea celor care pana acum aveau "painea si cutitul", unii dintre consilierii municipali, prin care se puteau obtine orice fel de concesionari si atribuiri de terenuri, sau de intrari in legalitate a unor constructii faraonice, ridicate fara autorizatie. In ultimii 20 de ani, la Galati, urbanismul nu a depins de arhitecti, fiind atributul unei pleiade de personaje familiarizate cu traseul spagii, nu cu regulile arhitectonice. La inceputul anilor ’90, cand primar al Galatiului era celebrul Eugen Durbaca, pe fotoliul de sef al Directiei de Urbanism din primarie ajunsese chiar si un fost marinar. In acea perioada, zonele centrale ale orasului au fost invadate de o puzderie de chioscuri si garaje si au aparut ograzi cu gaini "anexate" apartamentelor de parter din cartierele periferice.

 

Pe trotuarele strazilor centrale si prin parcuri au aparut constructii care nu respecta nici o regula de bun-simt. In zona Tiglina 1 este ridicata o constructie a rudelor unor politicieni PC, PDL si PNL, nu numai pe trotuar, ci si pe carosabil. "Ingustarea" cu 3 metri a strazii din principalul vad comercial al Galatiului a fost votata de consilierii municipali, terenul fiind concesionat fara licitatie. A devenit o regula ca inainte de fiecare sedinta a CLM sa se intalneasca echipe de 1-2 consilieri de la PSD, PC, PNL si PDL, pentru a da la pace asupra concesionarilor care trebuie votate pentru ca au interes clientii lor politici sau apolitici. In ultimele doua sedinte de Consiliu Municipal din mandatul 2004-2008 au fost aprobate peste 120 de astfel de hotarari. Cazurile consilierilor care tin cont de interesele orasului pot fi numarate pe degete. Presedintele Otelului, Marius Stan, consilier PNL, si-a convins colegii de consiliu sa nu aprobe concesionarea a 600 metri patrati pe Faleza Dunarii.

 

Tot consiliul a votat impotriva. In 2006, consilierul PSD Hristache Bogatu a refuzat sa mai voteze hotarari ce tin de urbanism din cauza conotatiilor penale ale acestora. Fostul sef al Comisiei de Urbanism Silviu Vlasie a fost cercetat de DNA si schimbat cu Ionel Ardean.
Sunt sanse ca aceasta stare de lucru sa se schimbe, prin intinerirea echipei. Viceprimarul Nicusor Ciumacenco, are 34 de ani si conduce comisia de urbanism. De cand primarul Dumitru Nicolae a trebuit sa isi ia concediu medical din cauza unor afectiuni cardiace, cauzate tot de loviturile mafiei imobiliare, Ciumacenco conduce cu mana forte, a stopat constructiile ilegale si a inceput demolarile de chioscuri si panouri publicitare ridicate ilegal. Urmeaza garajele.

 

Din iulie, noul arhitect sef al Galatiului este Florentina Iugan (34 ani), care s-a intors la Galati dupa ce a absolvit masterul in Dezvoltare Urbana Integrata la Universitatea de Arhitectura "Ion Mincu" din Bucuresti, Institute Nationale des Sciences Appliques din Lyon, un master in Management Urban la Universitatea Erasmus din Rotterdam, dar si cursuri la universitati din Copenhaga, Anvers si Barcelona. Arhitecta-sefa si-a inceput activitatea prin blocarea constructiilor la parter de bloc si prin infiintarea Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului si Urbanism, formata din membri ai Ordinului Arhitectilor din Romania si profesori la Universitatea de Arhitectura "Ion Mincu", care vor lucra voluntar in comisie fara sa fie platiti. Implicarea profesionistilor a iritat mafia imobiliara care a reactionat, evident, nu direct, ci prin "instrumentele" sale, consilierii municipali. Infiintarea comisiei a fost pe punctul de a fi respinsa, fiind votata de numai 14 din cei 23 de consilieri.

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă