Inainte de a fi Romeo si Julieta, erau Mihai Mos – proaspat absolvent al Facultatii de Teatru din Targu Mures, si Diana Nitu – angajata a Filarmonicii din Pitesti si studenta in anul trei la Facultatea de Drept din acelasi oras.
Au fost alesi pentru rolurile lor acum un an, dintre sute de
candidati, si impreuna reusesc sa faca un
spectacol foarte bun pe scena Teatrului de Opereta "Ion Dacian" din Bucuresti.
"Degeaba te mai machiezi acum, Julieto, ca de murit, tot mori", comenteaza Thybalt (Ernest Fazekas) amuzat. Julieta insa rade nepasatoare si inchide ochii, in timp ce make-up artist-ul Teatrului de Opereta isi incepe treaba. In jumatate de ora cortina se ridica, iar pe scena se va juca "Romeo si Julieta", poate cea mai cunoscuta tragedie shakespeariana. Nu este insa vorba de un spectacol clasic, ci de un spectacol-musical creat in 2001 de catre Gerard Presgurvic. Montarea a adunat, in intreaga lume, peste cinci milioane de spectatori in opt ani de la premiera si a vandut peste sapte milioane de albume. Spectacolul a avut premiera bucuresteana in primavara acestui an, cu o dubla distributie, si pana la finalul stagiunii, a adus in fiecare seara publicul in picioare.
Cu cateva ore inainte
"Hai sa ne distram!", exclama Raluca, si apasa "play". Boxele incep sa duduie, melodia "Flawless" umple sala si 16 oameni se pun imediat in miscare. Raluca Popa este asistent-coregraf al corpului de balet de la Teatrul National de Opereta "Ion Dacian" si cea care ii coordoneaza acum pe cei 16 dansatori, iar noi ne aflam in sala de balet a teatrului, la incalzirea pentru ultimul spectacol "Romeo si Julieta" din aceasta stagiune.
Mercutio (Filip Ristovski) si Benvolio (Adrian Nour) au ajuns mai tarziu si acum danseaza undeva in spate, in timp ce partea din fata a salii e dominata de fetele din grup. In dreptul meu se afla Romeo, care danseaza si glumeste cu colegii sai in acelasi timp, dar cand Raluca ii spune sa se tina de treaba, el, alaturi de ceilalti 15, o asculta.
Incalzirea se termina si Romeo o ia inspre cabine. Mai sunt aproape trei ore pana la spectacol si are multe lucruri de facut pana atunci. Deocamdata, nici urma de Julieta prin preajma. Cat timp el se schimba, arunc o privire celorlalte
costume care se afla pe hol, frumos aliniate, in timp ce cabinierele imi explica cine ce poarta.
Cand el e gata cu imbracatul, coboram pe scena, unde, dupa ce li se fixeaza lavalierele (adica microfoanele), actorii-cantareti-dansatori trebuie sa faca o proba de sunet. Pe scena se afla masinistii, inca mesterind cate ceva, si unii actori. Acum e momentul sa o cunosc si pe Julieta: e alaturi de Romeo pe scena, repeta un duet: el se afla intr-un perpetuum mobile, alearga de colo-colo in jurul ei, in fata scenei, apoi in spate, din nou in fata, in timp ce Julieta canta linistita, cu zambetul pe buze si un telefon in mana, izbucnind din cand in cand in ras in timp ce Romeo face giumbuslucuri pe scena. Ambii sunt entuziasmati – in seara asta joaca pentru prima data impreuna.
Cand se termina repetitia, pornim cu totii catre cabine. Abia acum incepe cu adevarat transformarea Julietei pentru seara aceasta, iar lui ii lipseste machiajul pentru a fi un Romeo complet. In cabina solistilor, intrate in rol deja, Doamna Montague (Adina Sima) si Doica (Raluca Stoica), dusmance pe scena, discuta acum relaxat. Cand intram, Doica isi roaga frumos protejata sa aiba grija:
"Sa nu uiti sa pui sticluta cu otrava la vedere!".
Parasesc cabinele de proba pentru cabina de machiaj, care a devenit neincapatoare: dansatorii, costumati, se ingramadesc la masa cu farduri si pudre si cauta disperati o oglinda in plus; Romeo sta cuminte pe scaun in timp ce e fardat si rimelat; isi face aparitia Printul Veronei (Catalin Petrescu), cu capa cu tot, aproape infricosator cu machiajul sau – e un "du-te vino" continuu, cu telefoane care suna, invitatii si pensule pierdute si, permanent repetata, intrebarea "Cat e ceasul?", semn ca se apropie ora spectacolului.
File de poveste
Diana a aflat de auditiile pentru "Romeo si Julieta" chiar de la Filarmonica din Pitesti, cu care Teatrul de Opereta colaboreaza des. Prin urmare, s-a inscris si a venit, isi aminteste ea, "cu incredere, asia am inceput sa dansez aici, pe scena. Unul dintre unguri era venit pentru probe, era asezat la pian si a inceput sa cante diverse ritmuri pe care eu a trebuit sa dansez". De fapt, asta a fost proba ei – a trebuit sa danseze, sa cante si sa recite ceva. Diana avea pregatit monologul lui Roxie Hart, din musicalul "Chicago", dar "era in engleza si nu
l-au vrut ei, asa ca la a doua proba am recitat «Otrava», o scena din piesa, care mi s-a parut cea mai potrivita".
Pentru Mihai, rolul a venit in modul traditional – prin cautari. "Intr-o seara, prin septembrie, am intrat pe net si mi-am zis: ia sa caut si eu casting-uri, cum face toata lumea", incepe Mihai. "Am dat de site-ul Operetei, unde era anuntul cu auditii pentru "Romeo si Julieta", de care auzisem si inainte, de la o prietena, dar ea imi zisese ca anuntul expirase deja. Ei bine, cand am cautat eu, anuntul fusese innoit".
La momentul respectiv, majoritatea actorilor fusesera deja selectati, inclusiv Diana. "Eu am ajuns in penultima etapa si am cantat doua piese din repertoriul pe care il aveam eu, adica Frank Sinatra.
N-a trebuit sa recit nimic, nici sa dansez", continua Mihai Mos. In schimb, i s-a dat de pregatit o melodie din spectacol, intr-un timp foarte scurt: de la 10 seara, cand a primit textul, pana la 11 dimineata, cand trebuia sa o prezinte. "Stateam la o cunostinta in Bucuresti si am rugat-o sa-mi dea un casetofon si sa nu se supere pe mine, deoarece eu voi face galagie in seara si in noaptea aia – trebuia sa invat piesa pana dimineata". Cam asta a fost – a cantat piesa, a inceput sa primeasca informatii pe internet si, la un moment dat, a aflat ca a obtinut rolul. Intre prima proba si definitivarea distributiei s-au scurs aproape trei luni. Au urmat repetitiile, pentru care la inceput au facut naveta. In cazul Dianei, cam in fiecare zi, apoi, cand acestea au inceput sa ii tina ocupati din ce in ce mai mult timp, uneori pana la 11 noaptea, s-au mutat amandoi aici.
Diferiti, dar potriviti
Pentru ambii, repetitiile au reprezentat adevarata provocare. Faptul ca "Romeo si Julieta" a fost pus in scena ca un musical si nu ca o piesa de teatru, a insemnat ca toti actorii au trebuit sa joace, sa cante si sa danseze in acelasi timp. In cazul celor doi, Mihai era cel care venea cu experienta teatrala, si Diana – cea care avea un puternic trecut muzical. Drept urmare, momentul cel mai greu nu a fost "cand m-a luat in brate", asa cum glumeste acum Diana, ci atunci cand au trebuit sa impace toate aceste aspecte ale spectacolului. Neavand experienta cantatului, "m-am simtit oarecum inferior, nu stiam cum sa abordez lucrurile foarte bine, si mi-a fost frica la inceput ca nu o sa fac fata. Insa si pentru mine ca actor a fost o provocare", povesteste Mihai, nesigur de cum sa explice mai departe.
Ca actor, el a invatat ca trebuie sa creeze pe un rol, "niciodata nu mi s-a impus o anumita miscare sau un anumit traseu pe scena, din contra, am fost impins sa improvizez, si era important sa fiu cat mai liber". Cu toate ca si aici li s-a spus ca rolurile si povestea pe care o au de spus trebuie sa fie "imbracate de personalitatea noastra", totusi au respectat niste indicatii scenice precise.
"Mi-a fost foarte greu pe un anumit punct muzical sa fiu intr-un anumit loc, intotdeauna la fel, sa nu pot sa ma duc cu un picior mai in stanga, ca nu e bine, ca sunt prea in fata, sau cine stie ce. Pe cat de greu e sa improvizezi, pe atat de greu e sa tii niste sabloane si sa respecti anumite lucruri", incheie Mihai.
Pentru Diana, pregatirea muzicala nu a fost de ajuns, ea a incercat sa le invete pe toate. "Primind indicatiile regizorului, sfaturile celor din jur si ale altor oameni extraordinari de langa mine, care imi spuneau, «asa da, asa nu», am invatat", afirma ea.
"Intotdeauna e bine sa ii asculti pe cei din jur, pentru ca poate ei vad ceea ce tu nu poti sa vezi, iar daca dorinta ta de a face un spectacol bun e mare, atunci trebuie sa fii pregatit sa inveti. Asta a fost sentimentul prioritar la mine". O alta problema a venit odata cu munca in echipa, cand a trebuit sa evolueze alaturi de colegii lor si sa se sincronizeze cu acestia.
"Eu nu eram obisnuita sa lucrez in ritmul ala, eram inconjurata de dansatori profesionisti si incercam sa tin ritmul si sa evoluez cat mai bine, ca sa nu ii incurc pe cei din jurul meu – oribil sentimentul – si incercam sa fiu cea mai buna. Sper sa fi evoluat de atunci", incheie Diana.
Impreuna, la bine si la rau
Si au evoluat, impreuna. S-au intalnit prima oara la repetitii si de acolo, impreuna cu ceilalti actori, au format o echipa, lucru care se vede, in primul rand, pe scena. "S-au format prietenii foarte frumoase si foarte puternice, iar atata timp cat noi ne intelegem bine, repetam bine, suntem o echipa, ne ajutam si cooperam, aducem mult spectacolului in sine", imi explica Mihai.
Cat despre rolurile in sine, i-a ajutat cu siguranta varsta, dar, spune Diana, si experientele trecute. "Am avut norocul sa traiesc niste lucruri in viata mea personala si starile respective le-am putut aduce in piesa"… moment in care toata lumea izbucneste in ras, cu totii gandindu-ne la acelasi lucru: scena cu sticluta cu otrava si moartea celor doi indragostiti.
"Esti o scumpa", ii spune Mihai. Diana ii raspunde candid: Stiu". Si continua sa explice cum "multe dintre momentele din piesa s-au sincronizat perfect cu cele din viata mea personala".
Mihai, dupa spusele Dianei "perfect ca Romeo", a adoptat imaginea cameleonica a unui actor. "Am considerat ca e bine sa incerc sa iau cat mai multe forme, atat interior, cat si exterior, deci Romeo… nu e decat un alt rol pentru mine, o alta provocare. E munca mea. In acelasi timp insa, cum spune Diana, e foarte important sa apelezi la ce ai tu deja".
De la inceputul repetitiilor pana acum, cei doi au lucrat intotdeauna impreuna, iar in seara asta, la primul lor spectacol alaturi, "parca ne-am regasit. Ne-am zis: avem sansa sa jucam impreuna, hai sa dam tot ce putem!".
Cam asta au si facut: jocul lor, al tuturor, a fost puternic, muzica antrenanta, iar publicul – mai mult decat multumit:
la sfarsit, a aplaudat minute in sir stand in picioare.
Pe gaura cheii…
Ce nu s-a vazut din sala, insa, au fost momentele tensionate din timpul spectacolului, micile dificultati pe care le-au intampinat si pe care le-au ascuns cat mai bine de ochii iscoditori ai publicului. "La ultimul spectacol chiar", povesteste Mihai, "am intarziat o plecare".
Vazandu-ma nedumerita, Diana imi explica cum "e foarte important sa pastrezi timpii, altfel, orice miscare intarziata le decaleaza pe celelalte".
"Ei. Eu, in euforia mea", continua Mihai, "am avut un blanc, si nu mi-am dat sema ca trebuie sa plec pe un anumit timp. Mie mi-a povestit Raluca acum, dar eu nu mai vedeam pe nimeni, nici pe Raluca" – "Nici pe mine nu ma vedeai!", exclama Diana – "eu vedeam doar in fata, in timp ce Raluca imi facea semne disperate: timpul 1, 2, 3, pe timpul 5, trece timpul 5, trece si timpul 6 si eu nu mai plecam de acolo", rade el acum.
Tensiunea a fost foarte mare pentru ei, dar din sala nu s-a observat nimic. Multe lucruri nu se vad, de fapt, din sala – ocazionalele impiedicari ale Dianei in rochii, microfoanele actorilor, lipite cu banda adeziva, adevaratul mecanism din spatele mortii celor doi eroi, micile incurcaturi de la piruete. Publicul, insa, nici nu e interesat de lucrurile acestea, lumesti. El vine sa ii vada pe Romeo si pe Julieta, iar cei doi il primesc cu bucurie.