Fostul membru The Beatles a modificat maşina Mercedes 500 SEL AMG potrivit dorinţelor sale, adăugându-i inclusiv un telefon de maşină. Cântăreţul a cumpărat automobilul în mai 1984 în apropierea locuinţei sale din Henley-on-Thames, Oxfordshire.
Spoilere, volan din piele şi un finisaj negru cromat au fost de asemenea adăugate maşinii, îmbunătăţiri care l-au costat pe Harrison 85.000 de lire sterline.
Investiţia a meritat totuşi din moment ce maşina şi-a făcut apariţia în videoclipul ”Real Love” din 1995 al trupei Beatles.
Harrison a parcurs 30.000 de mile la bordul Mercedes-ului în cei 16 ani cât a fost în posesia sa, înainte să-l vândă unui prieten în august 2000.
Casa de licitaţii Omega Auctions va pune automobilul în vânzare în oraşul Newton-Le-Willow, din Merseyside, la 24 martie.
Maşina va fi însoţită de o mulţime de certificate tehnice, un document cu kilometrajul înregistrat anual din 1996 precum şi cartea de service originală.
”George a iubit şi a preţuit această maşină timp de 16 ani”, a declarat supervizorul licitaţiei, Paul Fairweather.
”Este o maşină frumoasă, un autoturism clasic în adevăratul sens al cuvântului, gata să fie condusă”, a adăugat acesta.
Anul trecut, un Porsche negru 928, ediţie limitată, care i-a aparţinut lui Harrison, s-a vândut pentru 37.000 de lire sterline, potrivit AGERPRES.