18.9 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialSmaraldele Jihadului

Smaraldele Jihadului

» Extremistii islamisti, care ameninta din ce in ce mai serios stabilitatea guvernului laic de la Islamabad, au devenit cei mai mari exportatori de nestemate din Pakistan.

» Smaraldele din Valea Swat sunt pentru talibanii pakistanezi ceea ce este opiul pentru aliatii lor din Afganistan – un mijloc de finantare a Jihadului impotriva Islamabadului si a Occidentului.

Avansul recent al talibanilor pakitanezi – o forta care in ultima vreme a devenit la fel de periculoasa ca si extremistii islamisti din Afganistan – nu a fost numai o batalie pierduta de guvernul de la Islamabad. Desfasurarea artileriei grele a talibanilor la numai 100 de kilometri de capitala – o strapungere care a pus sub semnul intrebarii stabilitatea Pakistanului inarmat nuclear – a insemnat o infrangere tactica extrem de costisitoare pentru autoritatile pakistaneze si aliatii lor occidentali, pentru ca le-a oferit adeptilor Jihadului o nesperata baza economica pentru continuarea si, foarte probabil, intensificarea luptei.
Aproape imediat dupa ce au preluat controlul asupra districtelor Valea Swat, Buner si Hazara, situate la nord-vest de Islamabad, militantii pakistanezi au declarat minele de smaralde ce fusesera inchise de guvern drept "proprietatea lui Allah" si au reinceput exploatarea lor, cu ajutorul localnicilor pe care i-au angajat ca mineri. "stim ca toate mineralele au fost create de Allah, Cel puternic si milos, pentru bunastarea creaturilor Lui. Trebuie sa utilizam aceasta oportunitate", explica in urma cu o luna, pentru "The Sunday Telegraph", un purtator de cuvant al talibanilor.
"Bunastarea creaturilor lui Allah", un concept care pentru taranii din zona inseamna o paine pe masa familiei, pentru talibani inseamna bani, multi bani cu ajutorul carora se pot cumpara arme pentru continuarea Jihadului.

Modelul opiului afgan
In fapt, talibanii din Pakistan au transformat smaraldele si comertul cu micile nestemate verzi in ceea ce opiul si traficul de droguri derivate constituie pentru colegii lor din Afganistan o sursa de finantare, impunerea statului islamic si a shariei, sistemul de justitie bazat pe preceptele Coranului.
La fel ca extremistii afgani, care apeleaza la traficantii de droguri pentru a transforma in bani recolta de mac opiaceu, talibanii pakistanezi folosesc retelele sofisticate de trafic cu pietre pretioase din sudul Asiei pentru a obtine bani si a cumpara arme. Smaraldele neprelucrate, vandute ilegal de talibani cu 50 de dolari karatul, ajung pe cai intortocheate sa fie prelucrate in India, Thailanda, Israel sau Elvetia, unde sunt "spalate" de originea ilegala si introduse in circuitul comercial legitim.

Trafic greu de oprit
Chiar daca reteaua comerciala ilegala nu a fost pusa la punct decat recent si nu aduce inca venituri extrem de mari, expertii avertizeaza ca traficul cu "smaraldele Jihadului" va fi foarte dificil de oprit. Asa cum explica Claude Michelou, consultant al Bancii Mondiale pentru dezvoltarea industriei pakistaneze a smaraldelor, pietrele verzi extrase din aceste zone sunt "imposibil" de identificat pentru ca, in general, sunt piese mici, fara o calitate remarcabila, care, cand apar pe piata legala, sunt deja amestecate cu nestemate din alte tari. Acest lucru face aproape imposibil un boicot al "smaraldelor Jihadului" de catre bijutierii si comerciantii de buna-credinta.
Mai mult, avertizeaza Michelou, cresterea productiei este iminenta, pentru ca in zona Swat si Buner se afla si alte mine in conservare, iar pentru localnicii sufocati de saracie si somaj minele talibanilor sunt locuri de munca bine platite.

» Talibanii defrisarilor
Veniturile talibanilor pakistanezi nu se limiteaza numai la sumele obtinute din extractia si comercializarea ilegala a pietrelor pretioase din zonele Swat si Buner. Regiunile aflate sub controlul lor de la frontiera pakistano-afgana au si alte resurse pe care extremistii islamisti nu ezita sa le exploateze pentru a-si finanta operatiunile militare. Defrisarea masiva a padurilor de pin din sudul Vaii Swat a inceput inca de acum doi ani, o data cu primele incursiuni ale talibanilor veniti din vest. In doi ani, muncitorii locali angajati de rebeli au despadurit suprafete imense, inclusiv imprejurimile Malam Jabba, singura statiune de schi a Pakistanului. Guvernul pakistanez estimeaza pierderile cauzate de defrisari la circa un miliard de dolari pe an.

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă