Primele 100 de zile de la preluarea mandatului sunt considerate pentru orice presedinte american, incepand cu anii 1930, un fel de hartie de turnesol a celor patru ani pe care liderul de la Washington ii are de petrecut la Casa Alba, conform Constitutiei SUA. Traditia celor 100 de zile si cutuma evaluarii succesului unui presedinte al Americii in primele trei luni s-au impamantenit in Statele Unite o data cu mandatul presedintelui democrat Franklin Delano Roosevelt. Ales in 1932, Roosevelt prelua presedintia SUA in martie 1933, in momentul in care SUA se aflau in cea mai grava faza a Marii Crize. Somajul era de 25%, produsele agricole se devalorizasera cu 60%, iar productia industriala era la jumatatea anului 1929. In sectorul financiar, situatia era cu mult mai grava: absolut toate bancile private din 32 de state americane isi suspendasera total activitatea, iar Rezerva Federala – banca centrala a SUA – fusese nevoita si ea sa-si inchida portile, pentru a evita retragerile masive ale americanilor speriati de criza.
In discursul de inaugurare, Roosevelt anunta ca in primele 100 de zile ale mandatului se va concentra pe redresarea imediata a economiei. El propune o serie de masuri precum investitii publice masive in infrastructura, reglementari pentru sectorul financiar sau reguli pentru climatul concurential in sectorul privat. Toate propunerile sale legislative sunt aprobate de Congres,
punandu-se astfel bazele pentru dezvoltarea fara precedent a economiei SUA dupa cel de-al doilea razboi mondial.
