Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca reprezentantii conducerii BEI, cu care s-a intalnit, joi, la Luxemburg, au declarat ca institutia poate prelua parte din finantarea autostrazii Bucuresti-Ploiesti si a centurilor celor doua orase, fiind insa necesar si un aviz al Comisiei Europene, informeaza Mediafax.
"Am reluat problema continuarii unei finantari incepute de Guvernul Romaniei, problema pe care eu am ridicat-o la Bucuresti, si am solicitat sprijin pentru Guvern. Este vorba despre cele trei proiecte: autostrada Bucuresti – Ploiesti, centura Ploiestiului si centura Bucurestiului. Aceste trei proiecte au fost derulate respectandu-se legislatia europeana, chiar daca ele au vizat finantare din bugetul de stat", a spus Basescu.
El a adaugat ca a solicitat BEI sa analizeze, avand in vedere ca in aceste proiecte s-au utilizat proceduri UE, daca poate prelua parte din finantare pentru acestea, considerand finantarea de pana acum ca fiind contributia partii romane.
"Astazi, raspunsul a fost «da». Se mai asteapta un punct de vedere al Comisiei, care trebuie sa dea un aviz, ceea ce inseamna ca efortul bugetar se va reduce in partea a doua a anului, de cand intra BEI, iar acei bani pot fi dirijati catre alte proiecte de investitii cu finantare din bugetul de stat", a spus presedintele.
El a mentionat ca va discuta despre aviz cu CE chiar joi seara.
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro