A doua sedinta bursiera a saptamanii a debutat cu un optimism ridicat, care a urcat indicii bursieri cu cateva procente. Investitorii au revenit cu entuziasm la cumpararea de actiuni energetice, in special titlurile Rompetrol. Actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au fost transferate in debutul sedintei la un maxim al zilei de 0,0315 lei, insa cotatia a coborat pana la 0,0295 lei/actiune, ce reprezinta o apreciere de doar 3,15%. La randul lor, actiunile Rompetrol Well-Services (PTR) au debutat cu o cotatie de 0,3650 lei, iar la ora 14.00 acestea erau transferate la 0,3500 lei, adica cu o crestere de doar 2,64%.
La ora, 14.00, indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, urca cu 0,76%, in timp ce indicele compozit, BET-C, crestea cu 0,74%. Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), castiga 3,55%, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, crestea cu 1,49%. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, se aprecia cu 1,56%, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, castiga 1,25%.
Titlurile SIF Banat Crisana au urcat cu 3,64% la 0,4270 lei, in vreme ce actiunile SIF Muntenia au scazut cu 5,39% la cotatia de 0,4890 lei/actiune. Actiunile SIF Oltenia s-au apreciat cu 3,55% la 0,3500 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova au avansat cu 2,60% la 0,2760 lei.
Titlurile BRD s-au mentinut la 4,39 lei, in timp ce titlurile Erste Bank (EBS) au urcat cu 5,25% la 34,10 lei.
In domeniul energetic, actiunile Transgaz (TGN) s-au mentinut la 105,50 lei, in timp ce titlurile Transelectrica au stagnat la 8,60 lei.
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro