Produsul intern brut (PIB) al Romaniei a urcat in ultimul trimestru al anului trecut cu 2,9%, temperand cresterea pe intregul an la 7,1%, in conditiile in care comprimarea cererii a redus activitatea in majoritatea sectoarelor economiei, arata datele publicate miercuri de Statistica, citate de Newsin.
Valoarea PIB a fost de 159,43 miliarde lei (41,8 miliarde euro) in ultimul trimestru din 2008 si de 503,959 miliarde lei (136,8 miliarde euro) in intregul an.
Investitiile realizate in economia nationala in 2008 au fost de 90,084 miliarde lei (24,5 miliarde euro), cu 17,1% mai mari decat in 2007, mai ales pe seama celor in constructii noi, dar in ultimul trimestru din 2008 avansul anual al investitiilor a incetinit puternic, la 2,3%, potrivit INS.
Investitiile in lucrarile de constructii noi au crescut cel mai mult, cu 22% fata de nivelul atins in 2007, ajungand la 43,878 miliarde lei, potrivit datelor provizorii publicate, miercuri, de Institutul National de Statistica (INS). Ponderea acestora a urcat anul trecut la 48,7% din totalul investitilor in economia Romaniei de la 45,4% in 2007.
Investitiile in utilaje, inclusiv mijloace de transport, au reprezentat 43,5% din totalul investitiilor din 2008, insumand 39,21 miliarde lei, cu 14,1% mai mult decat in 2007.
Alte cheltuieli cu investitiile din anul trecut au fost de aproape 7 miliarde lei, inregistrand o crestere anuala de 6,6%.
Ramurile preponderente in care s-au realizat investitii sunt comertul si serviciile (34,4%), industria (33,7%), constructiile (16,9%), agricultura avand parte de numai 4,5% din totalul investitiilor. Alte ramuri au atras restul de 10,5% din totalul investitiilor pe 2008, se mai arata in comunicatul INS.
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro