Corectia care a cuprins bursa romaneasca nu pare sa se opreasca. Sedinta de tranzactionare de miercuri a debutat cu noi deprecieri importante ale indicilor bursieri. Actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au pierdut 3,70% din valoare si se indreapta spre noi minime. Actiunile Erste Bank si-au continuat trendul descendent, astfel in debutul sedintei acestea pierzand 7,53% din valoare pana la cotatia de 44,20 lei. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut si el cu 4,08%, influentat de evolutia proasta a actiunilor bancare. Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au pierdut 4,76% pana la 1,00 lei, in timp ce titlurile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 5,92%, pana la cotatia de 7,15 lei.
La ora 11.15, indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a coborat cu 2,91%, in timp ce indicele compozit, BET-C, s-a depreciat cu 2,86%. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scazut cu 3,41%, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, s-a depreciat cu 2,96 %. Indicele BET-FI, care caracterizeaza evolutia celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a pierdut 3,70%.
Bursele americane au deschis sedinta de marti in scadere in contextul in care jucatorii de pe piete continua sa fie ingrijorati pentru starea sistemului bancar, in pofida optimismului creat de investitura noului presedinte al Statelor Unite, Barack Obama. Principalii indici ai burselor americane s-au depreciat marti cu pana la 6%, Dow Jones coborand sub pragul de 8.000 de puncte. Pierderi mai usoare pe pietele asiatice, unde bursa de la Tokyo a inchis in scadere sedinta de miercuri marcand la final o depreciere de 2,04%, in special sub influenta evolutiei sectorului bancar si a sedintei de marti de pe Wall Street. Nikkei 225 a cazut pana la 7.901,64 de puncte, cel mai jos nivel de inchidere inregistrat din 2 decembrie, Hang Seng a scazut peste 3% in timp ce indicele composite Shanghai s-a incadrat pana in -0,5%.
Titlurile SIF Banat Crisana au scazut cu 5,22% la 0,5450 lei, in vreme ce actiunile SIF Muntenia au coborat cu 5,08% la cotatia de 0,5600 lei/actiune. Actiunile SIF Oltenia au pierdut 4,50% pana la 0,5300 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova s-au depreciat cu 3,37% la 0,4880 lei.
In domeniul petrolier, actiunile Rompetrol Rafinare au scazut cu 2,18% pana la cotatia de 0,0269 lei, in timp ce titlurile Petrom (SNP) au coborat cu 1,12% la cotatia de 0,1770 lei.
In domeniul energetic, actiunile Transgaz Medias (TGN) au scazut cu 2,73% la pretul de 107,00 lei, in timp ce actiunile Transelectrica (TEL) s-au depreciat cu 2,65% la 11,00 lei.
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro