Crestin-democratul flamand Herman Van Rompuy a primit duminica misiunea de a forma guvernul belgian, la zece zile de la demisia colegului sau de partid, Yves Leterme. El va avea dubla misiune de a raspunde gravei crize economice si de a dezamorsa tensiunile dintre flamanzii vorbitori de olandeza si valonii francofoni, care ameninta statalitatea Belgiei.
Dupa o saptamana de negocieri politice dificile, regele Albert al II-lea l-a desemnat ca sef al viitorului guvern de coalitie pe Van Rompuy, presedinte al Camerei Deputatilor. Acesta a refuzat ofertele initiale formulate in timpul tratativelor, dar pana la urma a cedat apelurilor lansate de formatiunea sa, partidul crestin-democrat flamand, CDV, si de restul clasei politice belgiene. Toate cele cinci partide aflate in precedenta coalitie de guvernare s-au declarat determinate sa puna capat crizei politice provocate de acuzatiile la adresa lui Leterme, care ar fi intervenit in actul de justitie in cazul operatiunii de salvare a bancii Fortis, lovita grav de criza financiara internationala.
Cele cinci formatiuni – crestin-democratii flamanzi, colegii lor de ideologie francofoni, liberalii flamanzi si cei francofoni, alaturi de socialistii francofoni – au convenit de vineri sa reformeze guvernul, schimband doar premierul si ministrul Justitiei, pe Jo Vandeurzen, ambii implicati in scandalul Fortis.
Chiar daca partidele ce formeaza majoritatea au exclus formarea unui guvern provizoriu pana la scrutinul regional de anul viitor, organizarea de alegeri anticipate o data cu cele regionale nu este exclusa. Van Rompuy, considerat un "intelept" al politicii belgiene, capabil sa creeze consens intre cele cinci partide divizate de-a lungul liniei lingvistice, ar putea totusi sa supravietuiasca pana la expirarea termenului actualului legislativ – in 2010. Pe langa capacitatea sa de a negocia consensul in interiorul unei coalitii eterogene si predispuse la tensiuni, Van Rompuy, in varsta de 61 de ani, are experienta necesara pentru a conduce Belgia in perioada crizei economice. El a fost ministru de Finante si vicepremier intre 1993 si 1999, perioada in care a redus semnificativ deficitul public al tarii.
