De vineri, 28 noiembrie a.c., pana pe 11 ianuarie 2009, Parcul "Alexandru Ioan Cuza" din sectorul 3 se va transforma intr-un adevarat "Oras al lui Mos Craciun".
Aflat la intersectia strazilor Baba Novac si Campia Libertatii, parcul va fi impodobit si iluminat in spiritul sarbatorilor de iarna si va avea in centru un brad cu o inaltime de 15 m. Pe aleea principala vor fi amplasate 20 de casute de lemn, unde principalii invitati vor fi copiii. Un "spiridus" si o "zana" ii vor antrena pe cei mici in dezvoltarea aptitudinilor creative, implicandu-i in mai multe activitati, de tipul redactarii unei scrisori catre Mos Craciun, felicitari pentru cei dragi, puzzle, coifuri, origami, diferite desene, decoratiuni pentru brazi etc. Mosul va fi prezent in parc in fiecare sambata si duminica pentru a asculta dorintele celor mici. Foisorul din parc va fi decorat cu siraguri de stelute, felinare si globuri, iar in apropiere vor fi montate un brad si o figurina luminoasa – "sanie trasa de ren". In foisor vor avea loc spectacole cu muzica traditionala romaneasca si cu muzica internationala.