2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportPatriciu: "Patapievici e psihopat... un pitigoi!"

Patriciu: „Patapievici e psihopat… un pitigoi!”

Omul de afaceri Dinu Patriciu l-a atacat joi, in cadrul unei conferinte cu studentii, pe presedintele Institutului Cultural Roman (ICR), Horia-Roman Patapievici.

 

Declaratiile vin in contextul conflictului dintre ICR si Guvern, care a taiat 40% din bugetul propus de Institut.

Prezent joi in Rectoratul Politehnicii din Bucuresti la conferinta "Creativitatea in afaceri", Dinu Patriciu a tinut un discurs si a raspuns la intrebarile studentilor. Printre povesti despre afacerile cu petrol si sfaturi de cariera, Patriciu l-a atacat pe H.-R. Patapievici: "E psihopat, nu are nici un dram de minte!" "Nu pot comenta o declaratie atat de grava", a declarat pentru "Romania libera" directorul ICR. "Nu am nici un conflict personal cu domnul Patriciu, pe care l-am intalnit doar de trei ori in viata. Ma mahnesc aceste afirmatii."

Cauza acestor  acuzatii e, potrivit lui Patriciu, un editorial pe care H.-R. Patapievici l-a publicat in aceeasi zi in "Evenimentul Zilei", in care protesta impotriva reducerii cu 40% a bugetului ICR de catre Guvern. "Mutilarea bugetului ICR este in mod irational si iresponsabil indreptata impotriva intereselor Romaniei", scrie Patapievici in articol. Principalul argument este ca actuala conducere a ICR-ului a adus cheltuielile administrative la 30% din buget, fata de 52%, cat erau in 2005. Restul de 70% sunt destinate programelor culturale. "Raportul de 7 la 3 este extrem de bun", sustine directorul ICR. Patriciu are alta parere: (Patapievici) "e pitigoi, nu stie ca dintr-un euro trebuie sa pastreze doar cativa centi".

 

Cel mai bogat om din Romania da ca exemplu cateva ONG-uri care au cheltuielile administrative intre 6% si 8% din buget. Insa este neclar daca regula se poate aplica unei institutii ca ICR-ul. "O institutie publica nu e un ONG, de aceea comparatia unui minister cu un ONG e complet falsa", spune Patapievici. Conflictul nu mai poate modifica insa bugetul: cei 40% se scad din fondurile pentru programe culturale, iar Institutul va trebui sa rezilieze parteneriate externe pe care le-a incheiat deja. "Eu, personal, nu am nici o disputa cu primul-ministru. Institutional vorbind insa, domnia sa s-a comportat in mod iresponsabil, irational si in totala desconsiderare a interesului public."

Conflictul dintre conducerea ICR si politicieni a avut mai multe episoade intens mediatizate. In luna iulie, ICR l-a numit ca director al Academiei de Vara de la Berlin pe istoricul Sorin Antohi, fost colaborator al Securitatii. In iunie, ICR a vernisat o expozitie de street-art romanesc la New York, in urma careia a fost acuzat de antisemitism din cauza unei zvastici pictate pe un ponei roz. Ca urmare, Senatul a cerut o ancheta care sa judece cat de bine au fost cheltuiti banii publici ai ICR-ului.

Cele mai citite

Amazon extinde investițiile în inteligența artificială: 4 miliarde de dolari suplimentari pentru startup-ul AI Anthropic

Amazon a anunțat vineri o investiție suplimentară de 4 miliarde de dolari în startup-ul de inteligență artificială Anthropic, fondat de foști lideri ai OpenAI,...

Rețea de trafic de migranți, arme și documente falsificate, destructurată într-o amplă operațiune europeană condusă de Germania

Acțiunea a fost rezultatul cooperării între mai multe țări europene, fiind sprijinită de Europol și Eurojust O operațiune amplă desfășurată la nivelul Uniunii Europene, coordonată...

Ryanair amendată cu 107 milioane de euro pentru taxe abuzive

Compania aeriană low-cost Ryanair a fost sancționată cu o amendă de 107 milioane de euro în Spania, fiind acuzată de aplicarea unor „taxe abuzive”...
Ultima oră
Pe aceeași temă