Nu cred ca e prea tarziu. Cata vreme nu am murit cu totii nu poate fi prea tarziu. Desi, ce bine ar fi fost daca aceasta lege
s-ar fi adoptat atunci, in 1990, cand au cerut-o Proclamatia de la Timisoara si atatea persoane de buna-credinta, impotriva "oamenilor de bine" ai dlui Iliescu, interesati ca ea sa nu se aplice. Ea nu s-a aplicat atunci si asa se face ca am avut, inca in primul Parlament liber ales, fata in fata, tortionarul si victima, ca-ntr-o tragedie moderna. De fapt, isi da cineva seama ca noi chiar suntem personajele unei tragedii. Epoca insa fiind una a demitizarilor si a deriziunii, aceasta tragedie este luata, si ea, in ras, ca atatea alte fapte. Cred ca stiu de ce n-a dorit cu nici un chip Corneliu Coposu sa fie ales ceva, in statul democratiei originale infiintat de dl Iliescu: pentru a nu fi asociat direct cu nici unul dintre cei care l-au prigonit, pe el si pe cei asemenea lui. O sa spuneti ca, postum, s-a trezit, totusi, cu toti acestia la capatai, plangandu-l cu lacrimi de crocodil. Postum, nu mai statea in puterea sa sa decida si sa separe apele de uscat. Dar, desigur, astazi lucrurile stau cu totul altfel. Fostele edecuri comuniste si-au creat un statut de democrati, au fost alesi si vor mai fi. Asta, daca nu cumva de aceasta data legea ii va scoate in afara domeniului electoral. Subscriu din tot sufletul la apelul lansat de neobositul Sorin Iliesiu, desi imi pastrez intacte indoielile ca el va fi votat de Camera. Vreun civil dintre noi, cei de pe margine, ar putea sa se intrebe daca nu le va fi rusine. Cum nu le-a fost rusine sa voteze interzicerea urmaririi penale impotriva alor lor, nu vad de ce le-ar fi rusine de data aceasta. Va fi Parlamentul nostru mai bun dupa votarea, ipotetica, a acestei legi? Greu de dat un raspuns la aceasta intrebare, pentru ca fosta colaborare cu organele de represiune nu e singura pata de pe obrazul multor alesi ai nostri. N-am spus toti. Ar fi, poate, votarea acestei legi, atat de necesare pentru un inceput curat, un gest de dreptate fata de sutele de mii de morti ai regimului comunist. O recunoastere tarzie a vinovatiei tuturor acelor oameni care s-au inhamat la epurarea societatii romanesti de tot ce avea ea mai bun, fara deosebire, vorba lui Ceausescu, de sex, clasa etc., etc. Astept cu mare interes deschiderea sesiunii, ultima din acest exercitiu legislativ, a Parlamentului. Sa vad daca merita sa mai scriem acest cuvant cu majuscula sau tot cu litera mica, asa cum m-am incapatanat sa o fac pana acum. Votarea acestei legi ar scoate, probabil, de pe listele urmatoarelor alegeri cateva nume, poate nu multe, poate nu semnificative, dar totusi.
De ceea ce nu sunt insa deloc sigur este faptul daca, fie si conjugata cu legea votului uninominal, lustratia ne va scapa de profitorii votului si ai functiilor dobandite prin vot. Caci nu trebuie sa fii neaparat fost activist PCR sau securist ca sa vezi in demnitatile statului nimic altceva decat o sursa vasta de nu mai putin vaste venituri protejate de colegii ocupati cu acelasi gen de treburi murdare. Am vazut, recent, ce se intampla cu parlamentarii tarii mele prin capitalele lumii. Compar aceste realizari ale lor cu ceea ce poate dobandi un om cinstit intr-o viata de munca. Oare rezolva lustratia si aceste intrebari? De buna seama ca nu si nici nu are a le rezolva, cand scopul bate in alta directie. Care, cu aceasta lege votata, ar putea parea precisa. Precizata.
