Din pudoare, am fost si voi fi discret in analiza "cazului Corneanu" cu greselile pe care greco-catolicii le-au facut, laudandu-se naiv cu isprava mitropolitului Timisoarei (dar a carui iertare mi se pare fireasca). Nu insist nici asupra contextului mai larg in care actualul Papa a dat apa la moara radicalilor ortodocsi sustinand intr-un nemtesc stil trumfalist ca singura Biserica a lui Hristos are sediul la Vatican…
Revin la oile turmei noastre referindu-ma la "stilul" ierarhilor Bisericii Ortodoxe Romane (BOR). In cadrul BOR se delimiteaza din ce in ce mai clar doua curente: unul apasat conservator si un altul mai atent la dinamica crestinismului (N.B.: curent care nu abandoneaza nicidecum Traditia, cum este acuzat de ignoranti). Glumind, am putea parafraza amintindu-ne de modelul politic chinezesc: in Romania se tinde spre o ortodoxie cu doua sisteme – unul incruntat la alteritate si la ceea ce inseamna dialog intru Hristos cu lumea, altul care vrea sa salveze ceea ce mai poate fi salvat, nu prin aggiornamento, ci prin adecvare inteligenta si deschidere zambitoare spre Traditia mereu vie.
Este vorba si in cazul BOR despre o polarizare absolut fireasca, proces care se produce de la sine in cadrul oricirui sistem. A tine in frau fenomenul este greu, evitarea extremelor de orice natura fiind la fel de importanta precum evitarea unei nedorite rupturi. Dar in cazul crestinismului, mai mult decat oriunde, unul dintre secretele starii de echilibru este spiritul de autosacrificiu…
Tocmai acest spirit de autosacrificiu pare rarisim in randul ierarhilor, caci acestia gestioneaza primii BOR. Aflarea sub influenta harului nu-i scuteste de derivele provenite din neputinte personale. Cutare ierarh nu se retrage din functie, chiar foarte bolnav fiind, altul cu dosare grele de turnator la Securitate, asijderea, spagari notorii fac figura de victima sau de Mecena, dupa cum bate vantul dinspre Marea Neagra, s.a.m.d…
Daca ierarhii nu vor fi primii care sa dea dovada de spirit de sacrificiu, gest prin excelenta crestin, nu ne putem astepta la minunea iesirii din criza BOR. si cea mai mare minune ar fi sacrificarea prejudecatilor, a autosuficientei si a orgoliilor acestora. Nu chiar degeaba se infiinteaza tot soiul de inadecvate sindicate popesti ori aliante ale unui pseudo-laicat frustrat care acuza (adesea indreptatit!) ierarhia BOR de aroganta, opulenta etc.
O revenire la spiritul patristic presupune coborarea ierarhiei in mijlocul oamenilor prin staruitoare gesturi apostolice, cu adevarat parintesti. Degeaba tin inaltatoare predici daca au uitat sa viziteze personal si coliba saracului. Nu masinile ultramoderne li se pot imputa ci, dincolo de liturghie, distantarea de popor. Chemarea ierarhului aceasta este: a sluji coborand cu mintea nu atat in inima proprie, cat in inima turmei pe care o pastoreste. Dar lipsa vocatiei autosacrificiului ii face pe multi ierarhi sa uite a se mai ruga cu mintea in inima turmei…
