„De cel puțin două secole, ideea unei evoluții continue și ascendente a omenirii stăpânește spiritele: schema hegeliană a istoriei, trecută prin avataruri succesive (istoriografia romantică, marxismul, pozitivismul ingenuu al secolului al XIX-lea, doctrinele colectiviste din secolul XX), s-a dovedit de o tenacitate impresionantă. Conform hegelianismului leninist, viitorul imediat al lumii se afla trasat cu certitudine – socialism multila-teral dezvoltat, comunism. Generațiile de astăzi, care au trecut și ele fără să vrea prin cursurile de învățământ politic ale perioadei comuniste, au preluat incon-știent schema hegeliană și au plasat-o la baza mentalului colectiv contemporan.
Or, nimic nu e mai neade-vărat. Din fericire, desfășurarea istoriei nu e în niciun fel previzibilă, iar cursul ei reprezintă aleatoriul absolut. S-ar putea imagina o Antologie de un comic -imens, a cărei temă să fie tocmai modul în care cele mai pretențioase și mai științifice prevederi în legătură cu -viitorul au eșuat matematic, lamentabil și spectaculos.
Trăim o epocă îngrozitoare, sărăcia și precaritatea merg crescând de la an la an, bogații devin tot mai bogați, nerușinat de bogați, iar săracii tot mai săraci. O explozie socială va zgudui lumea. Această litanie emisă pe diverse tonuri și repetată la nesfârșit formează politica de bază a stângii europene și americane din ultimele decenii – de fapt, de după 1989, după căderea comunismului. Repetată la nesfârșit și transformată în adevăr curent, lozinca de mai sus nu e mai puțin falsă.
În realitate, niciodată omenirea n-a trăit mai bine ca astăzi, ca în luna mai a anului 2018. Hrana variată și îndestulătoare, tratarea eficientă și eliminarea bolilor grave, cultura răspândită în toate păturile sociale și la prețuri accesibile, posibilitatea de a călători fără opreliști și oriunde în lume, absența aproape totală a regimurilor dictatoriale în peisajul politic contemporan ne arată că bunăstarea s-a răspândit în proporții colosale și că trăim o epocă mai degrabă binecuvântată”, susține Mihai Zamfir.
O carieră de excepție
Născut în 1940, la București, Mihai Zamfir este scriitor, istoric și critic lite-rar, profesor la Universitatea București. Este specia-list în stilistică, istorie literară și literatură comparată, și traducător din limba portugheză, fiind și cel care în 1975 înființează secția de limba și literatura portugheză de la Universitatea București. Între 1970-1972 este consilier în Ministerul Învățământului. După Revoluția din decembrie 1989, în perioada 1990-1993 deține funcția de subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării. În perioada noiembrie -1997-mai 2001 este ambasador al României în Portugalia. Între 2007-2013, este ambasadorul României în Brazilia.
