Dupa bataliile din ultimul timp, de pe marginea terenurilor de fotbal, ma tem ca acest sport va deveni unul solitar, fara public. Publicul, asa-zisul public, deoarece astia vin la stadion doar ca sa se bata, n-are decat sa treaca la fapte independent de cele de pe teren, in alta parte. Ca politia ii poate gasi oriunde, mai devreme sau mai tarziu, sa-i duca sa fie condamnati, ca pe acel agresor al cameramanului, cu suspendare. In acest timp, jucatorii si-ar putea desfasura meciul in liniste si pace, de capul lor si al arbitrului. S-ar putea chiar construi stadioane fara tribune si peluze, doar cu niste loji pentru oficiali, banci pentru antrenori si rezerve, cabine pentru crainicii de televiziune. Caci, daca tot sunt transmise la televiziune, partidele sunt vazute de chiar mai multa lume decat ar putea intra in tribunele unui stadion, oricat de mari ar fi acestea. Am avea de-a face cu un fotbal igienic, a carui istorie s-ar termina curand. si, daca n-am trait ce credea dl Fukuyama, un adevarat sfarsit al istoriei, am trai macar un sfarsit al istoriei fotbalului. Un pas – mic, e drept – spre celalalt, mai mare si mai esential, dar un pas totusi.
De catva timp, nu stiu daca ati observat, arbitrii au un fel de casti, in varianta moderna, stilizate, la urechi, pentru a putea comunica liber cu oficialii de la masa observatorilor, pesemne, precum si cu colegii de pe margine. Pai, aceste casti ar cam trebui sa fie completate pana la forma lor initiala, sa devina, cu alte cuvinte, chiar casti, ca la razboi sau la motociclete, chiar daca din materiale mai usoare, ca nu mai suntem in 1944. In felul acesta ar putea cei din tribune sa arunce mult si bine (ma rog, asa vine vorba) cu brichete sau alte obiecte cat de cat contondente, ca arbitrilor nu li s-ar intampla nimic. Ba, cred ca si jucatorii ar trebui inzestrati cu echipamente speciale, ca la hochei sau macar ca la fotbalul american, ca tot ne americanizam noi pe zi ce trece. Acoperiti si ei pe cap de casti, cu corpul intr-un fel de armuri mai flexibile, s-ar simti, saracii, in siguranta si n-ar mai fi nevoie sa-i protejeze arbitrii sau politia. Sigur, politiei i-ar mai ramane un rol important, acela de a diminua ploaia de obiecte contondente dinspre tribune spre teren. Ca ploaia asta nu mai vine "de la Cluj", ca-n cunoscutul cantec popular, ci poate veni de oriunde s-a plasat un suporter de fotbal. "Omul care aduce ploaia" de obiecte contondente. Toate acestea ar trebui sa se petreaca in asteptarea momentului cand oamenii care aduc ploaia asta periculoasa – dar acum exista si ploaia acida, asa ca nu e de mirare ca nici ploaia nu mai e ce-a fost – ar disparea de pe teren, lasandu-li-se toata tara ca teren, asa cum fusese ea, tara, vreau sa spun, cabinetul de lucru al "Tovarasului Ceausescu", in viziunea poetilor de curte (sa stiti ca primele trei litere ale "vorbei asteia scurte", cum ar fi spus Arghezi, nu e o aluzie la terenul de lucru al acelora).
Pana atunci, deci, s-ar putea folosi echipamentele descrise mai sus, care nici nu sunt inventia mea sau a noastra, ele exista in sporturile mai realiste, unde se recunoaste ca altfel nu te poti proteja, e drept, de adversari, nu de suporteri, si nu vad de ce nu ar aparea si in fotbalul de maine, cand profesionismul isi va face simtita prezenta si in randurile suporterilor. Ca, de fapt, suporterii profesionisti au aparut inca de pe vremea asa-zisului sport de amatori, care erau tot profesionisti, dar mascati. Insa abia acum s-au eliberat suporterii de timiditate si au pornit lupta impotriva tuturor, a arbitrilor, a cameramanilor, a colegilor de la echipa adversa, a politiei chiar. Oamenii nu mai au razboi si isi fac singuri propriile razboaie, in ciuda pacii eterne pe care au instalat-o statele civilizate. Cat de eterna e si asta vede toata lumea cu ochiul liber.
