Verdictul Curtii Constitutionale da o gura de aer tuturor acelora care se stiu cu musca pe caciula. Inclusiv unora dintre cei noua judecatori. Inclusiv celor care se opun din rasputeri deconspirarii ierarhilor si preotilor BOR si ai altor culte religioase care au colaborat cu Securitatea. Aceeasi Curte Constitutionala a mai luat in discutie, si nu o singura data, ci de vreo opt ori, Legea 187/1999, dupa care functioneaza CNSAS, si a gasit-o constitutionala, ultima oara anul trecut. Vor spune ca atunci au examinat numai anumite articole. Dar si acum au examinat anumite articole si au dat verdictul pentru toata legea.
Cineva observa duminica, in Piata Universitatii, la care s-a recurs din nou, fara succesul din 1990, ca verdictele C.C. sunt definitive, singurele hotarari judecatoresti fara recurs. Sa fie C.C. asimilata Inaltei Curti? Numai ca pana la aceasta cetateanul are mai multe instante care ii pot face dreptate.
Ceea ce pare gresit in judecata C.C. este faptul ca CNSAS este considerat instanta juridica, faptul ca "da verdicte". Insa deciziile CNSAS nu sunt verdicte, din moment ce ele nu atrag dupa sine sanctiuni de natura juridica, acestea nefiind de altfel prevazute in lege. Rezultatul final, verdictul, este dat de Inalta Curte de Casatie si Justitie, e drept, dupa ce impricinatul face apel. Caci la deciziile CNSAS se poate face apel, la cele ale C.C. nu.
Se mai cere publicarea dosarelor, integral, in locul hotararii CNSAS privind colaborarea cuiva cu Securitatea. Daca pana acum lucrurile mergeau lent, de acum incolo, admitand aceasta noua procedura, ele vor sta de-a dreptul pe loc, procedurile tehnice vor prelungi durata pana la publicare la infinit.
Ofensiva de anul acesta demonstreaza ca aveau dreptate aceia care mai vorbeau, chiar dupa 18 ani, de sechelele comuniste din sistemul politic romanesc, demonstreaza ca pe sub cele vazute sta in continuare o retea bine ancorata in zonele mai putin vizibile ale sistemului de stat si ca toti aceia care vorbeau despre viitor in locul analizei lucide a trecutului erau interesati de ocultarea acestei retele nevazute. Nu putem construi o Romanie europeana din ramasitele agresive ale vechiului sistem. Pentru ca aceasta nu e o punga incercuita, asa cum a ramas, in al doilea razboi mondial, garnizoana nemteasca de la Caen, mult timp dupa debarcare, cand armatele aliate trecusera deja de Paris, ci aceasta retea secreta in continuare un rau social care ne va tine in loc si in continuare, periodic aducandu-ne cu picioarele pe pamant.
Pe de alta parte, admitand neconstitutionalitatea Legii 187/1999, sa nu uitam ca Legea Ticu a fost "prelucrata" aproape sigur chiar in vederea acestui moment. Nu degeaba dl Constantin Ticu Dumitrescu a afirmat in repetate randuri ca se dezice de legea asa cum a rezultat ea din Parlament.
La 18 ani dupa revolutie, in Romania, membra a Uniunii Europene, avem revolutionari decisi sa moara pentru adevar, pentru o lege a lustratiei. Trist e ca ei trebuie sa se duca sa-si ceara dreptatea la Strasbourg, neputand-o gasi la Bucuresti. Pentru ca aici, iata, o Curte Constitutionala putreda politic vrea sa interzica ceva ce nici nu este inca lustratie, ci un surogat. Toate astea demonstreaza ca suntem tinuti in loc de aceleasi edecuri postcomuniste care ne-au irosit si anii 90, atat de rentabili pentru emanati. Din acest punct de vedere n-am trecut, de fapt, in secolul XXI.
Nicolae Prelipceanu este scriitor si publicist
