La Humanitas a aparut in cadrul seriei Ludwig Boltzmann al treilea volum cu tematica spirituala, Pentru un crestinism al noii Europe. Semneaza Teodor Baconsky, Ioan I. Ica jr., Bogdan Tataru Cazaban, Elena stefoi, Anca Manolescu, Radu Carp. Primul volum din serie fusese dedicat lucrarii lui Rene Guenon, Simbolismul crucii. In volumul de fata Teodor Baconsky publica un studiu lucid privind fata crestina a Europei in conditiile noilor schimbari determinate de ideologiile la moda, subsumate toate corectitudinii politice, acest temut CP, care intr-un fel poate fi echivalat metodei din lumea ordinatoarelor, Cut and Paste… Iata ce spune distinsul carturar si diplomat; "Daca a fi om si a fi cetatean, a fi roman si a fi liberal, a fi tata si specialist in PR, a fi european si a fi ortodox sunt tot atatea atribute echivalente, atunci eu nu-mi mai pot construi un sistem axiologic menit sa-mi indice ierarhia valorilor personale si ordinea in care libertatea mi-ar permite sa renunt la ele in eventualitatea unei situatii istorice sau personale de criza… Crestinismul este singura religie care – inspirata de smerenia divinului sau intemeietor – admite pana si apostazia daca prin lepadarea de Hristos poate fi salvata viata altei persoane.."
Fragmentul ales nu poate fi in nici chip parcurs cu superficialitatea care ne caracterizeaza. Intr-o lume deierarhizata aevaratele optiuni sunt contrafacute. Ne intrebam insa daca aici urma sa ajungem, si daca situatia intr-un fel sau altul nu putea fi evitata. Iar aici apare problema cea mai delicata . Asadar, crestinul autentic ajunge sa renunte pana si la Hristos daca prin aceasta salveaza viata altei persoane. Numai ca ce fel de viata e aceasta? Viata biologica sau viata intru duh? Ce e de facut in contextul in care supravietuirea actualei civilizatii presupune abandonul numelui crestin? Ce biserica mai e aceea care tot face concesii pana la a se anula cu totul? Intrebari de inceput de an… La sfarsit de an ne aminteam de "moartea’ lui Mircea Dinescu care citea ziarul… La inceput de an ne intoarcem la o problema de identitate. Brancoveanu, dupa o viata de crestin "imbuibat", a ales moartea sa si copiilor sai tocmai pentru a-si pastra traditia. Daca se islamiza cu ai sai ce s-ar fi intamplat? Ar fi trait si poate cu timpul ar fi inteles ca si Mahomed e legitim, ca si Allah e Dumnezeu si pana la urma, inchinandu-se tot unui principiu spiritual, renuntarea la Hristos nu inseamna chiar tradare. Totusi, s-a incapatanat sa aleaga moartea. Nu a vrut sa fie ecumenic, ci martir. Asadar, intre dialogul interconfesional si martiraj ce alegem? Dar mai sunt martiri acum? Intrebari de inceput de an…