Cold waves, razboi pe calea undelor, filmul lui Alexandru Solomon, este, fara a exagera, un eveniment care depaseste cu mult interesul cinefililor si nu poate intra doar in vederile criticii de specialitate.
Este un film care pe nesimtite trece de la caracterul documentar la cel artistic si poate si peste jumatate de veac macar anumite secvente vor continua sa ne emotioneze, daca ar fi sa ma refer doar la acea clasa de nevazatori din Cluj la catedra careia se afla tot o nevazatoare, dar disidenta adevarata, Ana Hompot, care, logic, nu putea sa vada cat de inalte sunt blocurile ridicate de Ceausescu, dar in mod sigur din intunericul ei putea sa plonjeze in abisul mizeriei instaurate in tara.
Ce a facut Europa Libera pentru cei aflati in spatele cortinei de fier este un lucru bine cunoscut. Trebuie sa fii de rea-credinta ca sa nu apreciezi meritele acestui post de radio si mai ales sa nu intelegi ca roadele activitatii sale au fost culese in anul de gratie 1989. Fara mesajul anticomunist pe care Free Europe l-a transmis constant ani in sir probabil ca, in ciuda suferintelor si umilintelor indurate, populatiile stapanite de Moscova s-ar fi scufundat ireversibil in mlastina resemnarii si a abandonului.
Cu toate acestea, filmul lui Alexandru Solomon ne aduce in atentie un fapt care noua, cei de pe vremuri, daca am fi stiut de el, ni s-ar fi parut atunci neverosimil. Realizatorii de la Europa Libera nu au avut ceea ce se cheama o viata usoara. Aici nu e vorba de teama fireasca determinata de convingerea ca mana revolutiei e lunga si te poate oricand inhata. Ma refer la obstacole ivite tocmai in lumea libera, dovada ca munca acelor oameni nu curgea chiar de la sine, in conformitate cu o constiinta necenzurata. Neculai Constantin Munteanu spune la un moment dat cam asa: "Cand am vazut in noiembrie ‘89 ca pana si bulgarii ne-au luat-o inainte, iar Jivkov a fost debarcat, imi venea sa urlu in microfon ca sa ne trezim odata si odata din somnolenta". Numai ca remarcabilul publicist stia foarte bine ca o asemenea atitudine ar fi fost extrem de riscanta, daca nu falimentara de-a dreptul.
Finantatorul si protectorul american nu a avut niciodata interesul ca Europa Libera sa faca o propaganda vehementa, agresiva, dura. Aici se naste un paradox bulversant. Pe de o parte, suntem constienti de caracterul antiuman si criminal al unui regim politic, iar pe de alta trebuie sa ne imbracam denuntul in catifea? Cei 45 de ani ai razboiului rece s-au caracterizat printr-o teribila schizofrenie. Posturile de radio anticomuniste si-au mentinut activitatea, dar statele lumii libere care le finantau si le gazduiau avansau in directia unor relatii relaxate si detensionate cu statele pactului de la Varsovia. De aici necesitatea unei atitudini rezervate, prudente, cumpanite… Noi informam, nu incitam, cam aceasta putea fi deviza de la capul fiecarui redactor al Europei Libere. Dar cum sa-ti pastrezi calmul profesional cand esti totusi om si nu-ti poti reprima indignarea in fata nedreptatilor si a abuzurilor?
Filmul nu omite acest aspect delicat. Pe romaneste, am spune ca redactorii Europei Libere au trait intre ciocan si nicovala. E drept ca nu exista foarfecele cenzurii ca la noi, iar eventualele reprosuri veneau cu luni intarziere, dar tu, ca angajat, stiai cum stau lucrurile si nu-ti faceai de cap. "Viclenia istoriei", mai presus de orice…
