Convorbire cu Stefan Postolachi si Dan Iacob, presedintele si vicepresedintele Asociatiei 15 noiembrie
Ne-am intalnit cu cei doi la sediul Asociatiei. Au ridicat steagul simbol al Sindicatului Polonez "Solidari-tatea". Dan Iacob (foto stanga) nu s-a sfiit sa ne spuna ca polonezii i-au inteles cel mai bine…
– Au trecut asadar 20 de ani. Simtiti trecerea timpului?
Stefan Postolachi: Simtim fiindca in primul rand am crezut ca se va schimba ceva, ca multe lucruri se vor indrepta, dar se pare ca realitatea ne-a inselat asteptarile. Generalii de securitate si fostii activisti au pensii de 30 de milioane iar oamenii nostri necajiti, pensii de numai trei. Ce ar mai fi de comentat? Mai rau: daca il acuzi pe unul ca te-a batut si te-a schingiuit nu numai ca nu se recunoaste acest lucru, dar risti sa fii tu dat in judecata pentru calomnie. Vezi cazul Ristea Priboi-Werner Somerauer, toate parca sunt cu fundul in sus…
– Va inteleg perfect dezamagirea, dar sa facem un mic scenariu. Inchipuiti-va ca in noiembrie 1987 ati fi avut aceasta viziune. Ce s-ar fi intamplat atunci? Ati mai fi vrut sa iesiti pe strada si sa va cereti drepturile?
Dan Iacob: Nici vorba, ieseam oricum in strada indiferent ce simt paranormal am fi avut si am fi stiut ce va fi in 2007. Totusi, oricat am fi suferit noi si de oricate greutati ne-am fi lovit in acesti ani, nu se poate nega faptul ca viata e alta acum, mai buna, tinerii au mai multe perspective, se pot bucura altfel de viata spre deosebire de noi care nu stiam decat fabrica, un meci de fotbal si cam atat, viata e mult mai diversificata, iar acesta este un fapt pozitiv. De un alt lucru insa imi pare rau. Daca am fi stiut cum vor "evolua" lucrurile, nu i-am mai fi iertat pe calai.
– Deci ati fi mizat pe justitia tribunalelor revolutionare?
DI: Nu stiu daca acesta e termenul, dar indivizii aceia nu ar fi trebuit iertati. Noi int-un fel ne-am dat deoparte, am zis ca intram intr-un stat normal unde legea va triumfa si legea ne va da noua dreptate, uite ca in Romania legea nu prea are nici o putere si acum ne intalnim cu cei care ne-au facut rau iar acestia ne sfideaza fiindca ei sunt bogati si puternici…
– Adica va intalniti cu ei aici, in Brasov?
SP: Da, chiar mai zilele trecute m-am intalnit intr-o pizzerie cu cel care era seful sectiei noastre la Scularie si care ne-a turnat la partid. Daca el nu facea atunci un raport amanuntit probabil ca securitatea nu ar fi putut sa ne identifice chiar pe toti. Dar prin "bunavointa" lui a intrat in posesia tuturor datelor. Mi-aduc aminte ca in 1990, cand ne-am vazut, a venit si mi-a intins mana – cata nerusinare! -, i-am zis sa plece de langa mine iar cei care erau prin preajma si care nu prea stiau cum stateau lucrurile m-au intrebat de ce sunt suparat pe domnul fiindca este un "om de bine" – stiti formula de atunci –, este lider de sindicat etc etc. Asemenea tip de om nu se va schimba niciodata, asta am inteles. Indiferent in ce regim ar trai, el nu are ca tinta decat parvenirea personala, sa traiasca bine, sa castige bine, poate sa calce peste cadavre, nu-l intereseaza, cred ca asemenea oameni sunt cei mai periculosi si din pacate, in loc sa scada, numarul lor a crescut.
DI: Am fost umani si ni s-au urcat in cap. Bunaoara, individul acesta, fiindca ne-a turnat atunci, a ajuns secretar de partid, adica era secretar pe sectie si a ajuns pe uzina. Dupa 89 oamenii de la noi de la Steagul Rosu, stiind ca sotia lui lucreaza acolo, au vrut s-o dea afara, dar ne-am opus. El era lider de sindicat in alta parte.
– Sa-i dam numele?
SP: Nu are rost, are copii mari, om la 50 de ani, nu mi-e de el, ci de copii care nu trebuie sa stie ce gunoi a fost tatal lor.
– Deci asta va reprosati, ca n-ati fost atunci radicali.
– DI: Intr-un fel da, noi insa ne-am dat la o parte, am considerat ca nu suntem pregatiti pentru a fi noi la putere, de pilda eu am fost primar in Calimanesti imediat dupa revolutie.
– De ce acolo?
DI: Fiindca acolo am fost deportat, iar oamenii considerand ca sunt un exemplu, m-au pus pe mine dar nu am stat decat o saptamana si am venit inapoi in Brasov.
– Dumneavoastra unde ati fost deportat?
SP: Eu am ramas aici cu domiciliu obligatoriu. Mi s-au oferit si mie functii de conducere, dar nu le-am primit. Am crezut ca nu am suficienta competenta, dar am gresit. Trebuia sa ramanem pe pozitii. Daca erau multi oameni cinstiti, sacalii astia nu si-ar mai fi facut de cap.
– Bunul simt v-a fost fatal.
SP: Asa e. Anii trecuti am primit un telefon de la Paul Goma care mi-a spus ca este suparat pe noi fiindca, folosesc expresia lui, in 1990 nu am luat gatul nemernicilor astora.
– Dl. Goma este un radical…
sP: Desigur, dar daca tot privim in trecut sa avem o viziune corecta asupra a ce s-a intamplat, bune si rele, greseli, ezitari. Apoi, vedeti, dupa 1990 au aparut tot felul de pretinsi disidenti. Pana atunci nu se stiuse nimic de ei si deodata au pus la bataie o retorica falnic anticomunista, adica ce vreau sa spun, prea multe vorbe si prea putine fapte. Eu nu-mi-o amintesc din adevarata contestatie din Romania decat pe Doina Cornea, mi-i mai amintesc pe studentii care dupa 15 noiembrie ne-au luat apararea, acestia au avut curaj.
– In 1990 ii stiati pe cei care v-au arestat, v-au maltratat. Puteati sa-i luati de pe strada si sa-i calcati in picioare.
DI: Asta ar fi insemnat sa ne purtam ca ei, v-am mai spus asta. Noi am crezut foarte mult intr-o instanta morala, adica sa ne intalnim toti cei care am suferit cu cei care ne-au facut rau, sa ne privim unii pe altii, ei sa inteleaga exact ce au facut…
– Sa va ceara cumva scuze? Iertati-ma, aceasta este o dovada de naivitate.
DI: Poate, dar asa am vazut lucrurile. De fapt, nu de scuzele lor aveam nevoie, ci de un fel de angajament din partea lor de-a nu se baga din nou in politica, de-a nu vana din nou puterea.
– Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara…
sP: Ceva de felul asta. Noi am avut bun simt ca si ei sa aiba, ne-am inselat, asta-i situatia. si ne intoarcem la cazul absurd ca victima sa-si calomnieze tortionarul si fiindca nu sunt martori – in ancheta nu au fost martori – justitia sa-i dea dreptate calaului. As dori sa va semnalez alt aspect la fel de trist. Dumneavoastra stiti ca in categoria detinutilor politci intra acum si directorii de la intreprinderi care atunci au fost schimbati din functie din cauza respectivelor evenimente?
– De necrezut!
sP: Intr-adevar, de necrezut. Dupa 15 noiembrie, daca va amintiti, de la Capitala au venit masuri drastice. Adica li se cerea celor de pe plan local sa fie neinduratori. Cel care era director, director adjunct, sef de sectie nu mai putea sa-si pastreze locul.Trebuia schimbat, insemna ca el nu a facut destul in functia pe care a detinut-o pentru lamurirea oamenilor, adica i-a scapat din mana, iar acestia au facut prostii. Asta era directiva. Nu conta ca indivizii aceia fusesera niste zbiri, ca ne amenintasera ca ne dau afara daca nu ne intoarcem in fabrica, ca ne-au si turnat la securitate asa cum v-am spus, omul trebuia schimbat din functie. Iar dupa atatia ani ce constatam? Ca gratie acestei masuri pe linie de partid mai mult formala fiindca doar nici unul dintre acei directori nu a avut propriu zis de suferit, a schimbat doar un post de conducere cu altul, in alta intreprindere, in alta localitate, ei se afla acum pe acelasi plan cu noi, adica au fost si ei persecutati, au luptat si ei impotriva comunismului…
– Sincer sa fiu, nu pot sa cred asa ceva.
DI: Oamenii s-au miscat repede, adica au simtit cum bate vantul, si-au depus dosarele ca sa stoarca maximum de profit din noua situatie creata in tara…
– A cui e vina ca le-a mers?
sP: Vina pana la urma e a acelora care au luat lucrurile ca atare si nu ne-au intrebat si pe noi. Am crezut initial ca se va face o sortare, dar atata vreme cat omul venea cu acte in regula prin care dovedea ca in perioada respectiva fusese mutat, sa zicem, de la Steagul Rosu Brasov la MEFIN Sinaia, judecatoria ii conferea calitatea pe care el o reclama, iar cei de la AFDP luau nota de fapt, adica se supuneau unei decizii. Trebuia sa fim si noi intrebati.
– Pot spune ca iarasi bunul simt v-a jucat o festa?
DI: Da. Am crezut ca e ceva elementar sa deosebesti intre un autentic persecutat, anchetat, batut, maltratat, si unul care prin sanctiune de partid a fost mutat dintr-un loc in altul.
– Societatea noastra niveleaza ingrozitor lucrurile. si ne mai miram ca tinerii nu stiu nimic…
sP: Ati observat cazul acelei adolescente care habar nu avea de revolutia din decembrie. si aici in Brasov sunt destui care nu stiu despre 15 noiembrie. Am impresia ca exista si un interes ca in cateva generatii sa fie uitat ce s-a intamplat cu noi.
– Cate deportari au fost atunci si cate arestari?
DI: Deportari, 60, iar arestari, 400-500. Oamenii aceia, directorii – a nu se uita – ne-au cerut atunci la sfarsitul lunii, in sedinte extraordinare de partid condamnarea la moarte, sa fim rasi de pe fata pamantului, iar ei acum au carnet de AFDP, culmea nerusinarii. Ma intorc la sentintele de atunci. S-au dat trei ani, dar ideea principala era aceea ca omul sa fie scos din Brasov la cel putin 200 de kilometri departare. Aveai interdictia de-a te intoarce in localitate, erai permanent supravegheat, toata umilinta.
– Care a fost momentul declansator al revoltei?
SP: Lucrurile sunt stiute. Era ziua alegerilor pentru Marea Adunare Nationala. Oamenii primisera retributia micsorata, si atunci s-au unit doua schimburi, schimbul trei si unu au intrerupt lucrul si au iesit in strada. Pana la spitalul judetean scandarile au fost de natura sociala si economica, vrem mancare, caldura, la spitalul judetean am ingenuncheat si am cantat desteapta-te romane, acolo am ridicat o troita dupa 1990. Am ajuns in fata judetenei de partid unde pur si simplu nu am mai rabdat, am intrat inauntru, am distrus insemnele partidului, lucruri stiute, de care s-a scris, dar care nici acum nu si-au pierdut forta de impact.
– Ati intrat si in camera cu alimente.
DI: Da, ei tocmai organizasera o masa festiva in cinstea alegerilor de atunci iar pe masa erau toate bunatatile. Ne-am repezit si le-am aruncat afara, banane, portocale, ananas, nu mai vazusem asa ceva pe piata de nu stiu cand, altii mai tineri nu le vazusera niciodata. Interesant este ca oamenii in piata nici nu s-au mai uitat la alimente fiindca logic ar fi fost sa le ia si sa le manance, ci le-au calcat in picioare.
– Adica alimentul ca atare nu mai prezenta nici un interes si era socotit un fel de simbol al celor de la putere carora putin le pasa de nevoile populatiei. Ati fost considerati huligani?
sP: Da, evident. Asta-i sistemul cum va fi si la Timisoara peste doi ani. Protestul nostru a plecat de la nemultumiri de ordin social economic, dar a capatat o semnificatie politica, nu ne-am limitat sa strigam ca ne e foame si vrem branza la alimentara. Desi ne-am manifestat impotriva partidului si a insemnelor sale, politrucii de atunci s-au facut ca nu inteleg ce s-a intamplat si ne-au trecut usor in categoria huliganilor care au patruns intr-o institutie publica si au comis distrugeri. Adica, stai fratioare, ce ai avut cu un tablou, cu un steag, nu sunt ele elemente de decor? Care decor? Decorul lor, nu al nostru! Puterea lor, abuzul lor! Arestarile au inceput chiar in seara lui 15, de fapt dupa orele 13-14 oamenii au inceput sa plece din piata fiindca aparusera amfibiile cu trupele de repre-siune. Apoi in zilele urmatoare s-a desfasurat vanatoarea.
– As vrea in incheiere sa va intreb. Acum cand va plimbati prin Brasov oamenii va cunosc, se apleaca in fata dumneavoastra sau va trateaza ca pe niste cetateni obisnuiti?
sP: Suntem niste oameni ca oricare, nu avem alura de eroi, de semizei. De zece ani incoace insa luptam impotriva uitarii, vrem sa facem ceva ca Brasovul sa nu fie uitat. Sa va dau un exemplu. La Muzeul de Istorie din Bucuresti a fost de curand o expozitie despre miscarea anticomunista din Romania. stiti ca Brasovul nu a fost deloc mentionat?
– Nu pot sa cred. Eu am vizitat si…
sP: Va spun ca asa este. Bunaoara in raportul Tismaneanu Brasovul este tratat in graba si destul de superficial. Adica noi suntem scosi in fata in anumite situatii cand "cade bine", apoi suntem impinsi imediat la dos si trebuie sa ne tinem gura. Am semnalat si presedintelui tarii acest fapt ca miscarea muncitoreasca de la Brasov este privita superficial, trunchiat, Basescu mi-a spus ca raportul e perfectibil. Dar timpul trece. stiti ca la CNSAS sunt foarte putine documente despre Brasov. De ce ? Le-au distrus? Le tin ascunse si asteapta sa mai treaca inca vreo douazeci de ani ca sa le scoata pe toate la iveala? E posibil.
DI: Brasovul nu este ca revolutia din Ungaria, a acoperit perioada de sfarsit a anilor 80, nu mai erau anii 50. Despre cei care au facut atunci rau poti sa spui tot fiindca unii nici nu mai traiesc, altii sunt foarte batrani, nu le mai dam nici o atentie, pe cand Brasovul nostru este foarte aproape de piele, ma intelegeti, multe persoane amestecate in represiune au acum functii, putere, influenta, a le da numele la iveala ar insemna sa strici multe jocuri. Lasa deci sa treaca timpul. Cand persoanele vor fi pe lumea cealalta atunci abia copiii si nepotii nostri vor sti adevarul. Dar pe ei nu cred ca-i va mai interesa. Povestea asta cu arhivele e foarte parsiva. In loc sa le dai pe piata cand sunt vii, inflamabile, fac explozie, le ingropi si le scoti cand s-au racit si doar istoricii se mai uita la ele.
– Bun punct de vedere.
sP: O doamna actualmente in CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) care atunci a facut un raport despre cele petrecute pe 15 noiembrie a spus de curand cu o candoare incredibila ca ceea ce a facut atunci reprezinta o greseala din tinerete. Dar noi? Noi care platim cu viata intram tot in categoria "greseli de tinerete". stiti ca suntem din ce in ce mai putini? Au murit foarte multi in toti acesti ani. Presiunile si brutalitatile exercitate asupra noastra isi arata acum efectele.
Am ramas o suta, toti cu probleme medicale. Am cerut gratuitatea medicamentelor si a consulturilor medicale, nici vorba, nu se poate, cerintele noastre sunt minime, am cerut ca o farmacie din oras sa elibereze retete gratuite. Ce ni s-a spus? Ca avand in vedere faptul ca locuim in puncte diferite ale orasului ne va fi foarte greu sa ne deplasam intr-un singur loc. Nemernici. La Bucuresti am cerut sa fim consultati pentru a afla daca am fost sau nu iradiati findca in ancheta am fost trecuti printr-o camera speciala unde securistul nu a mai intrat dupa noi. Un aghiotant al lui IIiescu, ajuns apoi ministrul sanatatii, ne-a spus ca nu poate fi vorba de asa ceva, poate nu mancam bine daca ne cad dintii si parul, raspuns fara replica…
– Sa speram ca ne vom intalni si peste zece ani, vom fi sanatosi si vom sti mult mai multe despre Brasov, va multumesc…
